Rusia își va spori de circa 10 ori producţia de drone pentru victoria in Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că Rusia va spori de circa zece ori producţia de drone, care va ajunge anul acesta la aproape 1,4 milioane, pentru a asigura victoria forţelor armate ruse în Ucraina, relatează Reuters.

„În total, în 2023 forţelor armate le-au fost livrate circa 140.000 de vehicule aeriene fără echipaj. Anul acesta, producţia de drone este planificat să crească semnificativ. Ei bine, mai precis, de aproape 10 ori”, a declarat liderul de la Kremlin.

„Cine reacţionează mai rapid la aceste necesităţi pe câmpul de luptă câştigă”, a mai spus Putin, la o reuniune la Sankt Petersburg consacrată dezvoltării producţiei de drone.

De la invazia Rusiei în Ucraina în februarie 2022, războiul a constat în general în lovituri de artilerie şi atacuri cu drone de-a lungul frontului de circa 1.000 de kilometri unde sunt masaţi sute de mii de soldaţi.

Atât Rusia, cât şi Ucraina au cumpărat drone din străinătate şi şi-au intensificat producţia proprie pentru mai multe obiective, de la distrugerea artileriei şi a arsenalului inamicului până la lovirea infrastructurii sale energetice şi a navelor de luptă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Avocatul lui Maduro cere să fie plătit de guvernul venezuelean

    Astăzi, procesul împotriva fostului președinte venezuelean Nicolas Maduro a...

    Complexul chimic din China al BASF de 10 miliarde de dolari e operațional

    În cursul zilei de joi, gigantul german al industriei...

    Guvernul închide posibilitatea repunerii in funcțiune a unităților de producție pe lignit și huilă

    Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, legislația decarbonării...

    Putin: Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt ca ale coronavirusului

    Consecințele conflictului din Orientul Mijlociu sunt deja comparate de...

    Șeful Organizației Mondiale a Comerțului: Ordinea mondială s-a schimbat

    Sistemul multilateral s-a schimbat în mod fundamental și țările...

    Sindicaliștii din Romsilva despre „ridicolă” ministră de la Mediu

    Nemulțumirile ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, referitoare...

    Fost șef MI6: Iranul a obținut avantajul in fața SUA

    Iranul deține avantajul în conflictul cu Statele Unite, acestea...

    Articole relationate

    Categorii populare