Rusia acuză SUA și UE de „provocările” din Kosovo

Rusia a învinuit sâmbătă Statele Unite şi Uniunea Europeană (UE) pentru „provocările de la Priştina”, condamnând folosirea violenţei de către Kosovo pentru a forţa intrarea primarilor a trei localităţi în primării blocate de minoritatea sârbă, care nu recunoaşte legitimitatea edililor, transmite EFE.

„La Priştina, acest act barbar, care vizează în mod clar continuarea epurării etnice anti-sârbe, este prezentat în mod batjocoritor ca o dovadă a bunelor intenţii ale „autorităţilor”, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, într-un comentariu pe site-ul ministerului de externe.

Ea a adăugat că degradarea situaţiei din Kosovo este o consecinţă directă a unei „abordări maliţioase, care scoate în evidenţă poziţia neocolonială occidentală în Balcani”.

„Am avertizat în repetate rânduri că reprezentanţii tandemului SUA-UE nu sunt mediatori, ci instigatori ai conflictului, care subminează fundamentele juridice internaţionale ale reglementării situaţiei din Kosovo şi întârzie o soluţie reciproc acceptabilă, care este posibilă doar pe baza rezoluţiei 1244 a Consiliului de Securitate al ONU”, a subliniat Zaharova.

Moscova, a adăugat ea, condamnă cu fermitate acţiunile provocatoare ale Priştinei, care „duc situaţia într-o fază fierbinte şi reprezintă o ameninţare directă la adresa securităţii întregii regiuni a Balcanilor”.

Vineri, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie şi Statele Unite, ţări garante ale forţelor de menţinere a păcii în Kosovo, au condamnat folosirea violenţei de către autorităţile kosovare şi au cerut ca acestea să ia măsuri „imediat” pentru a calma situaţia.

În acelaşi timp, cele cinci puteri occidentale şi-au exprimat îngrijorarea faţă de decizia Serbiei de a ridica nivelul de alertă al trupelor sale de la graniţa cu Kosovo. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ce și-a notat trimisul special al lui Trump pentru intâlnirea cu Putin DOCUMENTUL

    Reprezentantul special al președintelui american Steve Witkoff a făcut...

    Mehedințeni premiați la Gala Excelenței din Oltenia

    Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a participat la...

    Cine vrea să ia TikTok Europa

    Grupul media german Axel Springer ar saluta inițiativa europeană...

    Unitatea ultra secretă a Pentagonului

    Pentagonul a petrecut luni întregi construind în secret o...

    Unul din „comunicatorii” lui Bolo a plecat in Zanzibar

    Împins în prima linie a PNL, ca vicepreședinte și...

    Fost deputat și apropiat al lui Zelenski: A fost de acord cu tot ce cerea Rusia

    Liderul ucrainean Vladimir Zelensky, la începutul conflictului din Ucraina,...

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar duce la creșteri de taxe de 27 de ori

    Impozitarea locuințelor la valoarea de piață ar putea aduce...

    Articole relationate

    Categorii populare