spot_img
2.8 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăAnalizeRusia a intermediat eliberarea a 2 spioni sirieni din Israel

Rusia a intermediat eliberarea a 2 spioni sirieni din Israel

-

Autorităţile israeliene au anunţat în noaptea de joi spre vineri eliberarea anticipată a doi deţinuţi, dintre care unul condamnat pentru spionaj în favoarea Siriei, în cadrul unui schimb complex facilitat de Rusia, informează AFP conform Agerpres.

- Reclama -

Sidqi al-Maqt, un locuitor druz din localitatea Majdal Shams, situată în platoul Golan, anexat de Israel, fusese condamnat în 2015 la 11 ani de închisoare pentru spionaj, trădare, contact cu un agent străin şi transfer de informaţii în favoarea Siriei lui Bashar al-Assad.

- Advertisement -

Bărbatul, în prezent în vârstă de 50 de ani, fusese deja încarcerat timp de mai mulţi ani în Israel pentru spionaj în beneficiul unei puteri străine. „Deţinutul securitar Sidqi Al-Maqt va fi eliberat mâine, 10 ianuarie, înainte de termenul prevăzut pentru încarcerarea sa”, au autorităţile carcerale israeliene într-un comunicat, difuzat cu puţin timp înainte de miezul nopţii, ora locală.

Autorităţile au anunţat de asemenea în cursul nopţii eliberarea anticipată a lui Amal Abu Salah, alt locuitor al platoului Golan anexat de Israel, care urma să fie deţinut până în 2023 pentru uciderea unui sirian ce traversase frontiera israeliană.

- Advertisement -

Aceste eliberări constituie un „gest de bunăvoinţă” după repatrierea în Israel anul trecut a rămăşiţelor lui Zachary Baumel, un soldat israelian dat dispărut din 1982 în războiul din Liban, a precizat biroul de presă al premierului israelian Benjamin Netanyahu.

Zachary Baumel fusese dat dispărut după bătălia din Sultan Yacoub, care opusese armatele israliană şi siriană în valea libaneză de la Bekaa. El făcea parte din memoria colectivă a Israelului, ţară în care recuperarea prizonierilor şi a soldaţilor căzuţi în luptă este considerată un imperativ moral.

Repatrierea rămăşiţelor acestui combatant israelian fusese facilitată de Rusia, care beneficiază de relaţii privilegiate cu autorităţile Siriei, ţară cu care Israelul nu are relaţii diplomatice şi pe care o acuză că autorizează prezenţa pe teritoriul său a unor forţe ostile statului israelian.

Autorităţile israeliene promiseseră eliberarea celor doi prizonieri sirieni după repatrierea rămăşiţelor soldatului Baumel.

Potrivit presei israeliene, eliberarea lui Sidqi al-Maqt şi Amal Abu Salah a fost întârziată pentru că cei doi au preferat să se întoarcă mai degrabă în oraşul Majdal Shams, în platoul Golan anexat, decât în Siria.

Circa 23.000 de druzi trăiesc în continuare în partea platoului Golan cucerită de la Siria de Israel în 1967 şi mai târziu anexată, o măsură nerecunoscută de comunitatea internaţională cu excepţia SUA. O

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img