Rusia a eliminat Germania din topul primilor cinci producători mondiali de bere

Rusia a eliminat Germania din topul primilor cinci producători mondiali de bere, în 2024, a anunțat marți cel mai mare trader mondial de hamei, firma germană BarthHaas, informează DPA.

În timp ce anul trecut a fost produsă mai puțină bere în Germania, în Rusia producția a crescut semnificativ. De asemenea, Germania a pierdut titlul de cel mai mare producător european de bere, pe care îl deținea din 2013.

Cei mai mari producători mondiali de bere, în 2024, au fost China (34 miliarde litri) și Statele Unite (peste 18 miliarde litri), deși ambele au raportat scăderi ale producției de aproximativ 5% față de 2023. Pe locurile următoare sunt Brazilia (14,7 miliarde litri) și Mexic (14,5 miliarde litri).

Anul trecut, producția de bere în Rusia a crescut cu 9%, la 9,1 miliarde litri, în timp ce în Germania a scăzut cu 1%, la 8,4 miliarde litri, a anunțat Heinrich Meier, autorul raportului.

Directorul BarthHaas, Thomas Raiser, a explicat că majorarea producției de bere în Rusia a fost determinat de retragerea firmelor străine, ceea ce a dus la un declin al importurilor, stimulând producția pe plan intern.

De mult timp Germania este afectată de scăderea consumului de bere, pe fondul îmbătrânirii populației, a concurenței în urma creșterii numărului firmelor care produc alte tipuri de băuturi și a dificultăților economice.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare