Concret, este vorba despre faptul că partea canadiană şi-a asumat că odată cu intrarea în vigoare a acordului CETA să reformeze legea privind investiţiile străine în domeniul energetic. În acest moment, legea spune că un investitor străin pentru a avea participare majoritară într-o companie canadiană trebuie să aibă un capital cuprins între un miliard şi un miliard şi jumătate de dolari canadieni. În acest timp, investitorii locali nu trebuie să îndeplinească acest prag.
Un lucru important şi foarte economic stă în acest moment în faţa unor investiţii majore în domeniul exploatării gazelor de şist sau a nisipurilor bituminoase. Este vorba despre costul exorbitant al infrastructurii necesare pentru acest tip de exploatare. Astfel de investiţii se justifică pentru un preţ al barilului de 70-80 dolari. Acum, ţiteiul este la un preţ de 50 dolari pentru un baril. Toate aceste argumente îi fac pe specialişti să creadă că ţiţeiul canadian nu va fi o ţintă de investiţii şi pentru import pentru europeni.
Tribunalele arbitrale sunt criticate şi în cazul temelor de mediu. Dintr-un motiv simplu: există temerea că firmele vor putea ataca la „tribunalele private” politicile de mediu ale statelor. Utilizarea fracturării hidraulice este, de exemplu, o temă extrem de controversată.
România este deja în atenţia specialiştilor prin prisma dosarului Roşia Montană. Există pericolul ca o dată cu aplicarea acordului dintre Canada şi Uniunea Europeană, compania canadiană Gabriel Resources să poată chema mai lesne guvernul român în judecată pentru proiectul mineritului de la Roşia Montană.
