Românul cu cea mai înaltă funcție politică in SUA luat la rost de milițienii români

Este incredibil ce se întâmplă în România anului 2023…Ben Toma, românul cu cea mai înaltă funcție politică în Statele Unite ale Americii, după o săptămână plină de întâlniri pe diferite paliere în țara noastră, astăzi, în drumul său către Serbia, aflat singur în vama Foieni, Timiș, a fost supus unui control și atitudini MILIȚIENEȘTI la punctul vamal românesc, unde a fost oprit timp de o oră, chipurile să i se verifice permisul de conducere, care deși era pe sensul de ieșire din țară (nu pe intrare), nici nu aveau cum să facă acest lucru, cât timp în SUA era noapte…. Repet, era singurul cetățean care se afla în vamă la momentul respectiv, a scris pe Facebook deputatul Ben One Ardelean.

Șocat de această atitudine absolut comunistoida, mi-a spus cu evidentă tristețe că aceste întâmplări nu ai cum sa le explici americanilor, mai ales dacă vrei să vină să investească în țara noastră. Aceste practici represive sunt dovada clară a persistenței unei mentalități care trebuie de urgență să dispară. E trist si revoltator! România trebuie să facă parte din Schengen, iar procedurile, pregătirea si atitudinea personalului vamal si politiei de frontiera trebuie modificate urgent! Chiar nu putem continua să ne facem de râs în fața oricărei persoane, fie ea demnitar sau simplu cetățean, sosite în țara noastră, mai spune Ardelean.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Concedieri și reduceri de costuri la Disney

    Compania americană Disney intenționează să concedieze câteva mii de...

    Musk si alți miliardari au pierdut o groază de bani pariind pe republicani

    Înfrângerea lui Donald Trump și a republicanilor în alegerile...

    Ce categorii de public a pierdut Trump

    NBC relatează că Trump a fost în urma candidaților...

    Alegerea democratei Hinojosa in funcția de guvernator de Texas lovește companiile de IA și SpaceX

    Acţiunile companiilor legate de infrastructura pentru inteligenţă artificială şi...

    Nr.2 in spionajul ucrainean, reținut

    Biroul Național Anticorupție din Ucraina (NABU) l-a reținut pe...

    Cine este proprietarul închisorii secrete de lângă Kiev

    O casă din Petropavlivska Borshahivka, lângă Kiev, unde zeci...

    Tsunamiul albastru și ce cărți i-au mai rămas lui Trump

    Conform rezultatelor preliminare ale alegerilor intermediare din 3 noiembrie...

    Articole relationate

    Categorii populare