Românii vor călători în Statele Unite fără vize. Ambasadorul României în SUA mulțumește Guvernelor Ciucă și Ciolacu pentru eforturi

Astăzi este o zi mare, o zi pe care am așteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver”, anunță marți Andrei Muraru, ambasadorul României în Statele Unite ale Americii.

Acesta precizează că ieri s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiție pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută.

„Așteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicații pentru vize din acest an, precum și pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere. Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor”, explică Muraru.

A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări, ci aduce beneficii importante pentru români, subliniază ambasadorul României în Statele Unite.

”Când am sosit acum mai bine de trei ani în America, am promis, împotriva oricăror predicţii contrare, să-mi dedic toată energia pentru a vedea acest proiect finalizat. (…) Mulţumesc administraţiei romaneşti – ultimelor două guverne, instituţiilor publice, coordonatorului naţional pentru Visa Waiver, care a făcut o treabă extraordinară, Parlamentului; mă înclin în faţa zecilor de companii private care au sprijinit demersul nostru, asociaţiei de afaceri româno-americane, instituţiilor media care au promovat campania publică, colegelor şi colegilor din ambasada mea, fiecăruia în parte pentru pasiunea cu care au lucrat”, a adăugat Muraru.

Călătoria în SUA fără viză pentru români este o promisiune veche, dar Guvernul Ciucă a concretizat eforturile României, transmit liberalii.
„În toate discuțiile și întrevederile cu oficiali ai Statelor Unite ale Americii am subliniat cât este de important dreptul la libera circulație pentru mediul de afaceri și pentru cetățenii României, aliat puternic și de încredere al partenerilor transatlantici. În acțiunile noastre comune, în colaborarea bilaterală și la nivelul Alianței Nord-Atlantice, țara noastră a dovedit susținerea fermă a idealurilor și valorilor democratice, dar și angajamentul pentru progres și dezvoltare. Avem o colaborare excelentă cu Ambasada Statelor Unite la București și cu doamna ambasador Kathleen Kavalec, careia îi mulțumesc pentru deschidere și susținerea proiectelor românești”, a transmis Guvernul Ciucă în 2023.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare