ROMÂNII, VIZAȚI: Austria reduce ajutoarele sociale

Străinii cu cunoştinţe reduse de limbă germană, precum şi familiile mari care beneficiază de asistenţă socială, sunt pe cale să se confrunte cu reduceri ale ajutoarelor sociale, a anunţat luni guvernul de dreapta din Austria, relatează DPA conform Agerpres.

Protecţia minimă din Austria, un tip de venit lunar care este menit să garanteze un venit minim de bază, va rămâne la nivelul de 863 de euro.

Totuşi, străinii fără cunoştinţe medii de germană sau cunoştinţe avansată de engleză vor primi cu 300 de euro mai puţin.

Cele nouă landuri din Austria au reguli diferite pentru familii. Unele plătesc aceeaşi sumă pentru fiecare copil, în timp ce altele plătesc mai puţin începând cu al patrulea copil.

În viitor, familiile se vor confrunta cu unele reduceri pentru cel de al doilea copil, şi cu reduceri drastice începând cu al treilea vlăstar.

Acest lucru va afecta în special familiile de migranţi, care au tendinţa de a avea mai mulţi copii decât cele austriece, notează DPA.

Cancelarul conservator Sebastian Kurz a explicat că scopul său este de a „combate imigraţia în sistemul nostru de protecţie socială”, dar şi de a oferi stimulente pentru a căuta de lucru.

Într-un discurs susţinut la Mauerbach, în apropiere de Viena, Kurz a spus că plăţile reprezentând aşa-numita „protecţie minimă” au crescut cu 60% din 2012.

Organizaţiile caritabile au criticat tratamentul diferit pentru străini şi familiile mai mari. „Cred că este periculos să întorci unele grupuri de oameni împotriva altora. Cei care iubesc Austria nu o divizează”, a spus Michael Landau, care conduce organizaţia catolică Caritas.

Guvernul de coaliţie dintre conservatori şi extrema dreaptă şi-a concentrat unele dintre politici asupra copiilor, potrivit DPA. Astfel, guvernul intenţionează să reducă alocaţiile pentru copiii din străinătate a căror părinţi lucrează în Austria şi să interzică vălul islamic în şcolile elementare şi centrele de zi.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare