Piaţa muncii s-a schimbat complet în ultimul an, iar candidaţii încep să facă anumite concesii atunci când vor să se angajeze, cum ar fi să accepte salarii mai mici sau posturi inferioare, potrivit unui studiu realizat de platforma de recrutare eJobs.
Astfel, spre deosebire de anii trecuţi, când angajatorii erau cei nevoiţi să facă o serie de compromisuri pentru a atrage cât mai mulţi candidaţi relevanţi, acum cei care îşi caută un loc de muncă sunt puşi în faţa unor concesii pe care, până nu de mult timp, nici măcar nu le-ar fi luat în calcul.
Studiul realizat în rândul candidaţilor care au încercat să se angajeze din martie şi până acum arată că principalul compromis pe care l-au făcut cei care şi-au schimbat jobul a fost să accepte o ofertă salarială mai mică decât ar fi acceptat în mod normal. 34% dintre respondenţi spun că s-au angajat pe o poziţie sub nivelul lor de experienţă şi pregătire, în timp ce aproape un sfert au declarat că nu au fost dispuşi să facă niciun compromis, chiar dacă asta înseamnă că va dura mai mult până când se vor angaja. Dintre aceştia, cei mai mulţi fac parte din categoriile de vârstă 18-24 de ani şi 45+.
„Oamenii încep să dea dovadă de tot mai multă flexibilitate, cel puţin temporar, pentru că au o serie de obligaţii care nu le permit să stea prea mult timp fără job. Spre exemplu, românii erau, până acum, destul de refractari când venea vorba de a se reloca într-un alt oraş, însă acum trec şi peste acest obstacol, aşa cum ne arată rezultatele studiului. Acceptarea unui job part-time sau mutarea într-o altă ţară sunt alte două concesii pe care candidaţii le-au făcut în ultima jumătate de an pentru a putea să se angajeze. Nu trebuie să uităm însă că aceste schimbări de pe piaţa muncii sunt ciclice şi vom reveni, poate chiar mai curând decât de aşteptăm, la realitatea pe care o ştiam înainte de declanşarea pandemiei. Iar atunci raportul de forţe candidaţi-angajatori se va inversa din nou”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.