Românii, cei mai ”zgârciți” turiști din Europa și care se ceartă cu nevasta

Românii ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește cheltuielile rezervate concediului. Doar letonii cheltuiesc mai puțini bani în concediu. La polul opus se situează luxemburghezii, urmați de turiștii din Malta, Austria, Belgia și Cipru. ”Explicațiile sunt legate în mare parte de nivelul de trai, însă românii au o meteahnă în plus: nu știu să se bucure de concediu”, declară la RFI Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Românii ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană în privinţa cheltuielilor pentru o vacanţă, cu o medie de 124,76 euro, acestea fiind aproape trei ori mai mici faţă de o medie europeană de 336 de euro, un nivel mai scăzut fiind observat doar în Letonia, potrivit datelor aferente anului 2016 publicate luni de biroul european de statistică, Eurostat.

Cele mai ridicate cheltuieli pentru vacanţe le fac luxemburghezii (768 euro), maltezii (646 euro) şi austriecii (607 euro), în timp ce pe ultimul loc se află letonii (108 euro).

Valori mai ridicate ale sumelor alocate de europeni pentru vacanţe mai pot fi observate în  Belgia (591 euro), Cipru (489 euro) şi Irlanda (479 euro). Francezii cheltuiesc în medie 353 de euro pentru o vacanţă, italienii 360 de euro, spaniolii 230 de euro.

Cele mai scăzute valori ale acestor cheltuieli sunt consemnate în statele est-europene. Astfel, polonezii cheltuiesc în medie pentru o vacanţă 192 de euro, bulgarii 157 de euro, ungurii 140 de euro, iar cehii 130 de euro.

Expert turism: Românii în primele trei zile se ceartă cu soția, copiii sau cu vecinii

Într-un interviu acordat RFI, Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte executiv al Federației Patronatelor din Turismul Românesc, explică faptul că ”de vină pentru acest loc rușinos în statistica europeană este în primul rând nivelul de trai. Românii își satisfac necesitățile fundamentale: îmbrăcăminte, mâncare, medicamente, rechizite pentru copii. După aceea, se mai gândesc și la concediu, dacă le mai rămâne vreun ban”.

Expertul în turism spune totuși că ”începând cu 2018, se observă o îmbunătățire a situației, în special datorită apariției voucherelor de vacanță. De obicei, luau banii de concediu și îi cumpărau un frigider sau un televizor și se întorceau la serviciu mai obosiți decât au plecat”.

Dragoș Răducan mai afirmă și că, din experiență, a remarcat faptul că într-o măsură considerabilă românii nu știu să se bucure de concediu. ”Turiști tot din estul Europei – polonezi, cehi, unguri – când pleacă în concediu se distrează atât de frumos, știu să traiască concediul. Românii în primele trei zile vin cu frustrările, nervii și grijile de acasă, se ceartă cu soția, cu copiii sau cu vecinii. Când termină cu ei, încep să se certe cu personalul hotelului sau al restaurantului. Apoi, încep să se liniștească, dar tocmai bine că se termină sejurul”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Rusia a extrădat un bărbat in România

    Un bărbat condamnat pentru organizarea unui grup criminal și...

    Prețul gazului în UK a crescut cu 93% de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu

    Prețul en-gros al gazelor naturale în Regatul Unit a crescut...

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran este imposibilă

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran...

    Obiecte din cultura Monteoru bănuite că s-ar afla la Muzeul de Istorie din Berlin

    'Călător prin România', organizație nonguvernamentală din domeniul culturii a...

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de ceea ce va urma”

    „SUA continuă decapitarea Iranului fără vreun plan legat de...

    China face presiuni asupra Iranului să nu închidă Strâmtoarea Hormuz

    China face presiuni asupra oficialilor iranieni pentru a nu...

    Articole relationate

    Categorii populare