România va rămâne fără gaze în 14 ani

Rezervele de gaze ale României se vor epuiza în următorii 14 ani, iar exploatarea zăcămintelor din Marea Neagră este o condiţie sine-qua-non pentru a miza în continuare pe această resursă în mixul energetic al ţării, se arată în proiectul Strategiei Energetice a României 2018 – 2030, cu perspectiva anului 2050, publicat joi pe site-ul Ministerului Energiei.

„Pentru a evita creşterea semnificativă a dependenţei de importuri, chiar dacă acestea vor fi disponibile din surse şi prin rute alternative, este necesară dezvoltarea zăcămintelor offshore descoperite în ultimii ani în Marea Neagră. Aceasta este o condiţie sine-qua-non pentru a putea miza pe gazul natural în mixul energiei electrice”, potrivit strategiei.

Datele furnizate de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, inserate în proiect, arată că rezervele de gaze ale ţării, fără cele din Marea Neagră, sunt de 153 de miliarde de metri cubi, care, la o producţie anuală de 10,5 miliarde de metri cubi, ar fi suficiente pentru 14,6 ani.

Producţia de gaze din Marea Neagră va atinge punctul maxim în anul 2025: „Producţia de gaz natural va scădea, după ce atinge un nou vârf de 132 TWh în 2025, ca urmare a producţiei din Marea Neagră, la 96 TWh în 2030 şi la 65 TWh în 2050”.

Exploatarea resurselor de hidrocarburi din Marea Neagră va avea o contribuţie majoră la asigurarea securităţii energetice a României. Nivelurile cantitative cumulate din producţia convenţională onshore şi offshore pot avea potenţialul de a fi excedentare faţă de nivelul estimat în prezent al cererii de pe piaţa internă, relativ liniar.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment pe România

    Joi poate fi ziua în care va scrie faliment...

    Wall Street Journal: Trump vrea să facă cu Putin și Xi „Ialta 2”

    Președintele american Donald Trump dorește să organizeze un summit...

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Articole relationate

    Categorii populare