România trece la ora de iarnă. Ora 4.00 va deveni ora 3.00

În noaptea de sâmbătă spre duminică, România trece la ora de iarnă, ora 4.00 devenind ora 3.00. Ziua de duminică va fi cea mai lungă zi din an, având 25 de ore.

Trecerea la ora de iarnă are loc în fiecare an în ultima duminică din luna octombrie.

Trenurile de călători vor pleca din gări (staţiile din care se formează) după ora oficială de vară până în noaptea de 29 / 30 octombrie ora 4.00, care devine ora 3.00.

Astfel, în noaptea de 29 / 30 octombrie 2016, când ora 4.00 devine ora 3.00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4.00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale, informează CFR.

Totodată, trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4.00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră. Trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.

Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea la ora Europei Orientale se face tot duminică, 30 octombrie 2016, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orele din mersul de tren în vigoare.

Potrivit astronomilor, ca regulă, ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie

Conform Convenţiei fuselor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sînt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea acestor fuse începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului 0, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

România se afla în fusul orar 2, iar perioada dintre lunile octombrie şi martie (cea a lunilor de iarnă) este denumită „timpul legal român”.

Convenţia a fost semnată de România în 1979, iar în 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost din nou corelat cu cel practicat în ţările Uniunii Europene. În 1996, ţinând cont de avantajele decalării orarului cu o oră vară, pentru a profita la maximum de orele de lumină, acest orar a fost prelungit în Europa cu încă o lună.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Kosovo a fost forțată de UE să renunțe la legea care expulza practic sârbii

    Presate de Uniunea Europeană, autoritățile din Kosovo au indicat...

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Articole relationate

    Categorii populare