ROMÂNIA TACE: Ungaria acuză Ucraina că încălcă drepturile comunităților naționale

Este inacceptabil ca guvernul de la Kiev să folosească provocările din estul Ucrainei drept motiv pentru încălcarea continuă a drepturilor comunităţilor naţionale, inclusiv a maghiarilor din Ucraina Subcarpatică – a declarat ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior, Péter Szijjártó, în cadrul unei conferinţe extraordinare organizate vineri.

Potrivit comunicatului Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior, Péter Szijjártó a subliniat în cadrul conferinţei virtuale: Ungaria are interesul ca Ucraina să fie puternică, sigură şi democratică, de aceea susţine integritatea teritorială şi suveranitatea ţării vecine. Totodată, guvernul consideră inacceptabilă încălcarea continuă a drepturilor comunităţii maghiare şi, astfel, proiectul de lege care ar interzice practic ocuparea de funcţii publice de către persoanele cu cetăţenie dublă. 

“Dacă proiectul va fi adoptat, el va limita semnificativ spaţiul de manevră al guvernului ungar în privinţa sprijinirii Ucrainei” – a subliniat el, adăugând că a atras din timp atenţia membrilor NATO asupra acestui aspect, cerându-le să contribuie la încetarea încălcării drepturilor. 

În continuare, Péter Szijjártó a declarat că trebuie evitată crearea atmosferei Războiului Rece, deoarece perioada acestuia a fost un coşmar pentru Europa Centrală, de aceea trebuie prevenită reproducerea lui. 

În acest sens, el a salutat recenta discuţie între preşedinţii american şi rus, considerând că experienţa istorică demonstrează: este mult mai bine pentru securitatea Europei Centrale dacă Statele Unite şi Rusia pot negocia direct la cel mai înalt nivel. 

În cele din urmă, ministrul a declarat: la reuniunea Consiliului NATO-Rusia, Ungaria va fi reprezentată de un secretar de stat al ministerului afacerilor externe în locul ambasadorului, pentru a evidenţia şi prin aceasta importanţa reuniunii.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Războiul din Orient lovește Moët Hennessy Louis Vuitton și alte companii de lux

    Acțiunile companiilor globale de lux precum Moët Hennessy Louis...

    Vučić: Europa va avea parte de iad

    Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat astăzi că, dacă...

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile lui Trump conform cărora Cuba va fi următoarea sa țintă

    Kremlinul preferă să nu discute declarațiile președintelui american Donald...

    Rusia a extrădat un bărbat in România

    Un bărbat condamnat pentru organizarea unui grup criminal și...

    Prețul gazului în UK a crescut cu 93% de la începutul conflictului în Orientul Mijlociu

    Prețul en-gros al gazelor naturale în Regatul Unit a crescut...

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran este imposibilă

    O operațiune terestră americană la scară largă în Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare