spot_img
joi, 18 decembrie, 2025
0 C
București

România, singura țară din Europa de Est care a trădat SUA pentru scandalosul Pact pentru Migrație

Statele Unite au criticat vineri din nou pactul ONU privind migraţia, estimând că acesta va ”globaliza” deciziile în materie de imigraţie ”în detrimentul dreptului suveran al statelor de a-şi gestiona propriile sisteme de imigraţie”, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Conform unor surse diplomatice, Washingtonul a fost foarte activ în ultimele luni pentru a convinge alte ţări, în special din Europa de Est, să împărtăşească opinia sa cu privire la acest pact. România este singura din Europa de Est care va semna controversatul Pact pentru Migrație, refuzând astfel cererea americanilor.

Până în prezent (în afară de SUA care nu l-au acceptat de la bun început) au confirmat retragerea din acest pact Austria, Australia, Elveţia, Israel, Italia şi majoritatea ţărilor est-europene, respectiv Bulgaria, Cehia, Croaţia, Letonia, Lituania, Polonia, Ungaria şi Slovacia

Într-un lung comunicat, reprezentanţa SUA la ONU aminteşte că Washingtonul s-a retras în anul 2017 din negocierile asupra acestui pact, întrucât a constatat că obiectivele sale sunt ”incompatibile cu legislaţia americană, cu politica şi interesele poporului american”.

”Deciziile cu privire la securitatea frontierelor, cu privire la cine poate primi legal rezidenţa sau cetăţenia se numără printre cele mai importante decizii suverane ale unei ţări”, prin urmare acestea nu trebuie să facă obiectul ”negocierilor, examinării într-un cadru internaţional”, explică diplomaţia americană.

Recunoscând ‘‘contribuţia a numeroşi migranţi la construcţia naţiunii noastre (a SUA n.red), noi nu putem susţine un ”pact” sau un proces care impune, ori care are potenţialul de a impune directive internaţionale, norme, aşteptări sau angajamente ce s-ar putea opune capacităţii noastre de a lua decizii în interesul naţiunii noastre şi cetăţenilor noştri”, mai argumentează autorităţile americane.

HORGOS, SERBIA – SEPTEMBER 16: Migrants throw rocks and other objects at Hungarian riot police as they try to break the border post gate and pull down the razor wire fence on September 16, 2015 in Horgos, Serbia. Hungary has introduced tough new laws to administer the influx of migrants and has declared a state of emergency in two of it’s counties close to the border. The new laws have created a dead end for migrants arriving at the Horgos frontier post, resulting in clashes with migrants and Hungarian police. (Photo by Christopher Furlong/Getty Images)

În acest sens sunt date ca exemple concrete prevederile pactului conform cărora detenţia migranţilor trebuie să fie doar o măsură de ”ultimă instanţă”, ori apelul de fi combătută în mass-media intoleranţa faţă de migranţi, apel considerat de SUA ca fiind contrar ”libertăţii de exprimare”.

Washingtonul se teme de asemenea că susţinătorii acestui pact caută de fapt să impună ‘‘un drept cutumiar internaţional” în domeniul migraţiei. Termenul de ”pact” în sine induce ”obligaţii legale’‘, remarcă diplomaţia americană, opunând acest argument celor care afirmă că respectivul document nu ar avea caracter constrângător.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Tucker Carlson: Trump va declara război Venezuelei

    Jurnalistul american Tucker Carlson, vorbind în cadrul podcastului Judging...

    Agenția Europeană de Siguranță a Aviației reclamă probleme la Airbus 320

    Agenția Europeană de Siguranță a Aviației (EASA) a solicitat...

    Meloni: Nu vom trimite trupe in Ucraina

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a declarat că Roma nu...

    Europarlamentarul Dan Motreanu: Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur

    Fermierii români trebuie protejați de efectele viitorului acord UE-Mercosur....

    Un drum esențial pentru Banatul Montan a fost finalizat

    Moș Crăciun a venit și în Caraș – Severin....

    Bruxelles-ul vrea să oblige Ucraina să cumpere majoritar armament european, nu american

    UE dorește să introducă o regulă „Cumpără active europene”...

    Articole relationate

    Categorii populare