spot_img
12.2 C
București
joi, aprilie 25, 2024
AcasăEconomieAgriculturaRomânia redevine o putere agricolă, iar canalul Dunărea-Marea Neagră o poartă către...

România redevine o putere agricolă, iar canalul Dunărea-Marea Neagră o poartă către piețele mondiale

-

România și Bulgaria devin din nou puteri agricole, la 30 de ani de la sfârșitul comunismului, iar canalul de 64 de kilometri dintre Dunăre și Marea Neagră a devenit o poartă către piețele mondiale, relatează agenția de știri Bloomberg preluată de Mediafax.

Canalul de la Dunăre până la portul Constanța, denumit “Canalul Morții” este notoriu în istoria României. Mii de prizonieri politici au murit pentru a-l porni și un dictator sever a falimentat țara pentru a lucra la finalizarea lui.

- Advertisement -

La treizeci de ani după încheierea comunismului, canalul a ajutat la transformarea unora dintre cele mai sărace state membre ale Uniunii Europene în cei mai mari exportatori de grâu, scrie Bloomberg.

Simbolul opresiunii și al vanității totalitare este acum un exemplu al transformării unei țări care a îndurat unele dintre cele mai dure condiții în timpul Războiului Rece.

- Advertisement -

România și Bulgaria au primit peste 30 miliarde de euro (33 miliarde de dolari) ajutor pentru modernizarea agriculturii. România a exportat 2,3 milioane de tone de grâu de când a început sezonul, în iulie, mai mult decât orice alt stat din UE, până acum. Bulgaria s-a situat pe locul trei în clasament, cu 885.000 de tone.

De la aderarea la UE în 2007, fermierii locali și-au îmbunătățit stocurile de semințe, au cumpărat utilaje noi și au sporit producția cu subvenții agricole europene. Producția depășește cererea internă, România fiind, de asemenea, un element cheie pentru alte țări din regiune care fac parte din piața deschisă a UE.

Majoritatea a ceea ce exportă România nu crește în țară. Căile navigabile pe Dunăre aduc produse de la fermele din Slovacia, Ungaria și Serbia. Exporturile prin Constanța ar putea chiar să depășescă recordul anterior stabilit în 1989.

Cea mai mare piedică pentru extindere este infrastructura feroviară și rutieră din România și calitatea instalațiilor de transport din Bulgaria. Rutele de transport sunt dotate cu echipamente mai vechi, construite în timpul perioadelor economice controlate de stat, care fac încărcarea mai lentă decât în porturile occidentale.

Constanța urmează să obțină un impuls competitiv major. Un nou complex de depozitare și manipulare a cerealelor de 24 de silozuri este setat să transfere 72.000 tone pe zi pe nave, de șase ori mai rapid decât rata actuală disponibilă. Complexul costă peste 50 de milioane de euro, cea mai mare parte a banilor provenind de la băncile locale. UE a finanțat o conexiune feroviară pentru a sprijini noul terminal.

Un nou complex de silozuri de cereale va face din portul Constanța, principalul centru de încărcare a grâului din Marea Neagră. „Construiți drumul și vor veni oamenii”, spune Viorel Panait, președintele celui mai mare manipulator de marfă din Constanța, Comvex SA. „Acest terminal a fost o piesă din puzzle care lipsea”, a adăugat el.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img