România, prinsă în războiul comercial declanșat de SUA împotriva UE

Tarifele pregătite de SUA în replică la subvențiile europene acordate Airbus vor afecta exporturi agroalimentare în valoare de aproximativ 1,5 miliarde de euro pe an doar în Spania și Italia, estimează asociațiile de fermieri din cele două țări, transmite Profit.ro.

În total SUA va impune taxe vamale suplimentare în UE de 7,5 miliarde dolari pe an.

Brânza și carnea de porc, principalele produse vizate în România.

Președintele american, Donald Trump, a salutat decizia OMC drept “o victorie frumoasă”, administrația sa anunțând ulterior că SUA vor aplica, începând cu 18 octombrie, o taxă de 10% la importurile de avioane Airbus provenind in Marea Britanie, Franța, Germania și Spania.

Tarife de 25% vor fi aplicate unor categorii limitate de produse din aceste țări, printre care whisky, articole de îmbrăcăminte precum pulovere și pijamale, cafeaua germană, biscuiții produși în Germania sau Marea Britanie, vinurile franțuzești, măsline și uleiuri de măsline, napolitane și cărți tipărite, scrie Reuters. La nivelul Uniunii Europene, vor fi afectate, în principal, exporturile de brânză și alte produse lactate, inclusiv cele provenite din România, precum și exporturile de carne de porc, fructe și sucuri din fructe.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Emisarul lui Trump i-a dat mesaje ministrului de externe iranian

    Canalul direct de comunicare dintre trimisul special al Statelor...

    Rusia mută cu uraniul in Africa

    Rusia și-a exprimat interesul de a participa la proiectul...

    General libanez explică tactica iranienilor anunțând surprize

    Trecerea strategică a Iranului către tactici ofensive ar putea...

    Fostul secretar adjunct pe strategie al Pentagonului: SUA nu pot lupta cu dronele

    Statele Unite au intrat în război cu Iranul nepregătite...

    Presa rusă: Forțele americane trimise in România acoperă altceva, nu Iranul

    Acțiunile militare angajate de SUA în Iran au condus,...

    Trump: NATO va avea un viitor foarte prost dacă nu ajută SUA în Iran

    Președintele american Donald Trump a avertizat că NATO se...

    Articole relationate

    Categorii populare