COMENTARIU DEUTSCHE WELLE DE HORAȚIU PEPINE:
Comisia de la Bruxelles propune un mecanism simplificat de sancționare a țărilor ”disidente” prin tăierea fondurilor europene. Inițiativa este însă extrem de controversată.
Deputatul european, Siegfried Mureșan, a postat pe pagina sa oficială un îndemn pentru autoritățile de la București să nu accepte propunerile Comisiei Europene de reducere cu 5% a fondurilor destinate Politicii de Coeziune și Politicii Agricole Comune în viitorul buget european. Dar aspectul cel mai semnificativ apare la finalul mesajului, acolo unde deputaul PMP, de regulă perfect euroconform, se pronunță împotriva unei propuneri de ultimă oră a Comisiei: ”Nu sunt – scrie Siegfried Mureșan – susținător al unei abordări care penalizează în final beneficiarul de fonduri europene; politicienii care afectează statul de drept trebuie să fie singurii care sunt trași la răspundere.” Recunoaștem aici logica care, în termeni generali, se opune sancțiunilor internaționale, dar care în context european are o semnificație aparte.
Căci faptul cel mai relevant este că poziția lui Siegfried Mureșan (spre deosebire de colegii săi din România are puternice conexiuni politice germane) se acordă cu noua orientare a grupului PPE, care a dat vizibile și expresive semnale că nu dorește să adâncească criza din interiorul Uniunii Europene și că dezaprobă politica de mână forte pe care Franța lui Emmanuel Macron dorește să o adopte împotriva disidențelor est-europene și cu precădere împotriva Poloniei și Ungariei.
Să reținem în prealabil că în propunerile Comisiei privind simplificarea modului de aplicare a sancțiunilor (încât să conturneze veto-ul Ugariei sau Poloniei) nu se referă la România. La București se fac mereu aluzii la posibila sancționare a României prin tăierea fondurilor, dar acest fapt este o exagerare polemică menită să-i intimideze pe susținătorii Guvernului în contextul dezbaterii legilor justiției. Cu siguranță că, așa cum merg lucrurile în Europa, este posibil ca România să devină la fel de ”neplăcută” celor de la Bruxelles ca Ungaria sau Polonia, dar, ca să fim riguroși, deocamdată nu este cazul.
Țintele sancțiunilor propuse de Comisie sunt țările care compun axa V4 și care s-au profilat ca o grupare distinctă în interiorul Uniunii. Președintele Franței, Emmanuel Macron, a manifestat încă din campania electorală o poziție de ostilitate față de disidența fostelor țări comuniste care, în opinia sa, ar alege o cale divergentă față de aceea a democrațiilor occidentale. Recent, în discursul său din 17 aprilie din plenul Parlamentului European, Emmanuel Macron spunea din nou că nu va ceda ” niciunei tentații iliberale” și că nu se va mulțumi cu niciun aranjament de compromis. Dar tot atunci – așa cum am arătat pe larg (Împotriva ”imperialismului” lui Emmanuel Macron) – liderul grupului PPE, creștin-socialul din Bavaria, Manfred Weber, declara că grupul său nu dorește să pregătească calea unui nou Brexit și că se opune maniheismului lui Macron care împarte Europa ”în buni și răi”.
Ar trebui să recunoaștem aici un dezacord capital în ce privește tratamentul țărilor din Est. Situația, în termeni simplificați este următoarea: Unii (liberalii de stânga și socialiștii) își propun să înfrângă voința Ungariei și Poloniei, prin amenințări, dacă nu se poate cu diplomație, în timp ce conservatorii cred că este posibilă o coabitare europeană a tuturor orientărilor. Germanii – cel puțin o parte dintre ei, așa cum am văzut și din pozițiile ministrului federal de interne, Horst Seehofer, – caută o cale amiabilă cu Viktor Orban și cu Polonia conservatoare, cu atât mai mult cu cât intrevăd elemente comune, cum ar fi politica față de migrația de masă. În orice caz a reieșit clar din discursul lui Weber că, în optica PPE, atitudinea lui Macron (și a Comisiei) trădează un autoritarism indezirabil.
Nu este exclus ca această schimbare de optică să aibă de a face și cu rivalitatea dintre Germania și Franța ca țări aflate la cârma Uniunii Europene, căci Emmanuel Macron este prea impetuos în elanul său ca să nu i se indice la un moment dat anumite limite. În plus, Germania arătându-se mai îngăduitoare față de Est câștigă un ascendent pe care Franța tinde, prin intransigența ei iacobină, să-l piarda.
În fine, spuneam mai sus că România nu este vizată explicit de sancțiunile propuse de Comisie. Dar în cele din urmă, faptul că România nu este anagajată clar nici într-o parte, nici în cealaltă parte nu va fi neapărat în folosul ei.
