ROMÂNIA ÎN PROCEDURA DE DEFICIT EXCESIV: Orban anunță reducerea cheltuielilor, dar nu spune de unde

Premierul interimar Ludovic Orban susţine că România nu are de suferit din perspectiva declanşării procedurii de deficit excesiv atât timp cât prezintă Comisiei Europene un plan prin care arată că aduce deficitul sub 3% într-o perioadă de timp rezonabilă, cu nişte măsuri aferente, care să convingă forurile europene.

„Avem procedură de deficit excesiv declanşată de deficitul lor şi de bomba cu ceas care ne-au lăsat-o în braţe (guvernarea PSD – n.r.) din cauza cheltuielilor dezmăţate pe care le-au provocat şi ei continuă să genereze cheltuieli ştiind limpede că nu există resurse bugetare suplimentare. Asta e iresponsabilitate”, a declarat Orban, marţi, într-un interviu la Gândul live.

Întrebat când va intra România în procedură de deficit excesiv, în luna martie sau în luna mai, el a spus: „Procedura de deficit excesiv o hotărăşte Comisia Europeană”.

„România nu are nimic de suferit atât timp cât noi prezentăm Comisiei Europene planul prin care arătăm că aducem deficitul sub 3% într-o perioadă de timp rezonabilă, cu nişte măsuri aferente, care să convingă Comisia Europeană. Nu este absolut nimic, nu plătim niciun leu”, a afirmat Ludovic Orban.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Consilierii lui Trump joacă împotriva cărții Bibi a lui Trump

    Plecarea din funcție a premierului israelian Benjamin Netanyahu va...

    O demisie și încă o cădere a Marii Britanii

    Guvernul britanic a fost afectat de demisia consilierului în...

    Ce indică sondajele înaintea alegerilor din Serbia

    Agenția IPSOS a publicat un sondaj privind preferințele alegătorilor...

    UE a eșuat în a finanța Ucraina din activele Rusiei

    „Sunt convins că, de acum înainte, Comisia Europeană nu...

    Articole relationate

    Categorii populare