România, „campioană” europeană: 570.000 de tineri români nu învață și nu muncesc

România deține recordul în Uniunea Europeană (UE) în rândul tinerilor care nici nu muncesc, nici nu urmează vreun curs sau merg la vreo școală – peste 19%.În limba engleză, ei se cheamă NEETS (neither in employment nor in education and training – nici angajați, nici beneficiari de educație sau alt tip de pregătire), iar media lor în UE a fost, în 2024, de 11%, transmite Europa Liberă.

Și în ceea ce privește șomajul în rândul tinerilor România deține recordul în Uniunea Europeană; în ianuarie-martie 2025 erau șomeri aproape un sfert (24,8%) dintre cei care au între 15 și 24 de ani.

Asta în condițiile în care, la sfârșitul lui iunie, rata şomajului din România era 3,16% – aproape la jumătate față de media din Uniunea Europeană, de 5,9%.

Ceea ce înseamnă că, în iunie 2025, șomajul în rândul tinerilor era de opt ori mai mare decât șomajul la nivel național pe toate categoriile de vârstă apte de muncă.

Statistica privitoare la tinerii români care nu merg școală (inclusiv la facultate) sau sunt șomeri arată aproape la fel cu cea care indică numărul celor care au abandonat studiile.

Conform raportului privind starea învățământului preuniversitar din România 2023 – 2024, în anul școlar 2023/2024, doar 74,9% din cei care ar fi trebuit să meargă la vreun tip de școală (primară, gimnazială, liceu, colegiu, profesională, facultate șamd) urmau cursuri. E vorba despre cei care au între 3 și 23 de ani.

Revenind la șomaj, diferența între tinerii de la sate care nu lucrează și cei din orașe este de 7%: 19,4% dintre cei din mediul urban și 26% dintre cei de la țară nu au joburi/nu merg la școală, arată datele Institutului Național de Statistică.

În Uniunea Europeană, România este urmată, în topul țărilor cu cei mai mulți Neets, de Italia – care are peste 15% dintre tineri neocupați. În Olanda, mai puțin de 5% dintre adolescenți și tineri nu merg la școală sau nu muncesc altfel.

Conform EUROSTAT, în iunie 2025, în Uniunea Europeană, 2,8 milioane de tineri se încadrau în categoria Neets.

Asta înseamnă că cei aproximativ 570.000 de tineri români care nu învață și nu muncesc reprezintă peste 20% din totalul celor din Uniune care nu contribuie în niciun fel la pușculița publică și nici nu se pregătesc să o facă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    AnimaWings, noul BlueAir?

    Compania românească aeriană AnimaWings anulează mai multe curse aeriene,...

    Cseke Attila i-a pus cruce lui Siegfried

    Cseke Attila, propus ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și...

    Comisar european: Vor fi prețuri foarte mari la petrol și gaze la iarnă in UE

    Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în...

    Oferta de investiții a Mureșului sub brandul comun „Why Mureș” la EXPO REAL München

    Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și...

    Capacitatea de foraj în ape adânci a Chinei atinge nivelul de 5.000 de metri

    Nava oceanică de foraj Mengxiang („Visul”, n.r.) a Chinei...

    Kelemen Hunor: Va fi un eșec pentru PNL dacă merge la Curtea Constituțională

    Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, despre iniţiativa...

    Călin Georgescu in arest 30 de zile

    Curtea de Apel Bucureşti a admis, marţi, contestaţia procurorilor...

    Articole relationate

    Categorii populare