România amenințată de FMI

Autorităţile de la Bucureşti îşi finanţează tot mai costisitor datoriile, ceea ce, la un moment dat, poate atrage o intervenţie din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI), după cum explică unul dintre economiştii Băncii Transilvania (BT), transmite Mediafax.

„Avem această provocare din perspectiva finanţelor publice, câtă vreme suntem cu pedala deficitului bugetar la maxima permisă de Uniunea Europeană, într-o perioadă în care am avut o accelerare a PIB-ului, noi nu am reuşit să generăm spaţiu de manevră de intervenţie. Evident, dacă un şoc economic mâine ne va lovi, presiunea pe buget va fi din ce în ce mai mare şi acest lucru se resimte la nivel de costuri de finanţare”, a spus, miercuri, Andrei Rădulescu, directorul de Analiză Macroeconomică al Băncii Transilvania (BT), în cadrul conferinţei „Eonomie.Business.Fiscalitate.”, organizată de Ziarul Financiar şi NNDKP.

„Rata de dobândă la titluri de stat la zece ani, ca medie anuală, a atins un nivel minim istoric de 3,3% în 2016, dar, deja, anul trecut, a crescut la 3,9% şi în acest, foarte probabil, ca medie anuală va fi undeva la 4,7%, în acest an suntem la 4,96%, cele mai recente statistici. Această tendinţă va continua, cel mai probabil. Avem acest impuls de politică monetară din Statele Unite, ciclul monetar post-criză care va continua, pe termen scurt, piaţa deja încorporează o nouă majorare la şedinţa Fed din luna decembrie. Pe de altă parte, avem aceste provocări din sfera finanţelor publice interne”, a detaliat Rădulescu.

„Dacă acest cost de finanţare pentru titlurile de stat se va apropia de 6%, atunci intrăm în perioada în care datoria publică intră în acumulare doar din dobândă, asistăm la acel fenomen numit bulgăre de zăpadă. În momentul în care ai o rată de dobândă superioară rezultatului agregat între dinamica creşterii economice şi dinamica inflaţiei, automat datoria publică se acumulează doar din dobândă”, a explicat Rădulescu.

Iar creşterea de la o medie de 4,7% anul acesta la peste 6% se poate produce într-un timp destul de scurt, raportat la ceea ce s-a întâmplat până în prezent.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Ucraina împotriva Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina

    Autoritățile de la Kiev nu pot amâna ani la...

    Rareș Bogdan: Bolojan are un singur scop: să aducă AUR la guvernare

    Coșmarul continuă! Premierul calamitate care a trimis în șomaj...

    Ucraina rămâne fără F-16

    Majoritatea avioanelor de vânătoare F-16 din Ucraina sunt scoase...

    Bolo dă foc PNL Gorj după ce l-a numit șef pe Virgil Popescu

    Liberalii se revoltă după numirea lui Virgil Popescu șef...

    Lider USR Dâmbovița, implicat in rețeaua militară pentru Belarus, ridicat de DIICOT

    Alexandru Munteanu, vicepreşedinte al USR Dâmboviţa, este implicat în...

    Titus Corlățean: Victorie pentru patrimoniului Vlad la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei

    S-au întâmplat două lucruri la Adunarea Parlamentară a Consiliului...

    Articole relationate

    Categorii populare