România acuză Kosovo

Demersurile privind iniţierea procesului de tranziţie a Forţei de Securitate din Kosovo, în pofida mesajelor transmise de NATO şi UE, au efecte negative asupra situaţiei din regiunea Balcanilor de Vest şi a parcursului euro-atlantic al acesteia, afirmă MAE într-un comunicat dat publicităţii vineri.

Ministerul Afacerilor Externe anunţă regretul faţă de aceste demersuri şi precizează că România subliniază rolul KFOR în menţinerea unui mediu sigur şi stabil în Kosovo.

Potrivit MAE, toate eforturile trebuie concentrate asupra continuării dialogului Belgrad-Pristina şi a implementării celor convenite în acest cadru, cu evitarea declaraţiilor şi iniţiativelor care riscă să sporească tensiunile la nivel regional.

Parlamentul de la Pristina a votat vineri o lege privind crearea unei armate kosovare, decizie care a stârnit preocupare în rândul minorităţii sârbe din Kosovo şi la Belgrad. Textul adoptat precizează că forţele vor fi însărcinate cu „asigurarea integrităţii teritoriale a ţării, apărarea proprietăţii şi intereselor Republicii Kosovo, susţinerea autorităţilor civile în caz de catastrofă şi participarea la operaţiuni internaţionale”.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că regretă decizia Parlamentului de la Pristina de a crea o armată kosovară şi a afirmat că Alianţa îşi va „reexamina nivelul de angajare” alături de Forţa de Securitate din Kosovo. Totodată, secretarul general al NATO a subliniat că Alianţa „rămâne angajată prin intermediul KFOR faţă de asigurarea unui climat sigur în Kosovo”.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Bulgaria nu mai dă bani Ucrainei

    Bulgaria nu va mai participa la un nou pachet...

    Amazon vrea să angajeze peste 300.000 de oameni în Statele Unite în timpul sărbătorilor

    Compania americană Amazon intenționează să angajeze peste 300.000 de...

    Americanii vor cheltui 13,5 miliarde de dolari de Halloween

    Cheltuielile americane pentru sărbătorile de Halloween din 31 octombrie...

    Letonia a devenit unul dintre primii cinci importatori de cereale rusești

    Letonia, stat membru al Uniunii Europene și al NATO,...

    Ce se întâmplă pe piața imobiliară de lux din Dubai

    În ciuda conflictului continuu dintre SUA și Iran și...

    Articole relationate

    Categorii populare