spot_img
marți, 13 ianuarie, 2026
-3.9 C
București

Robert Redford se retrage

Actorul american Robert Redford, în vârstă de 81 de ani, a anunţat că apariţia sa în pelicula „The Old Man & the Gun” va fi ultimul său rol din carieră, anunţă presa din SUA.

Robert Redford – cunoscut pentru rolurile sale din filme precum „Butch Cassidy şi Sundance Kid /Butch Cassidy and Sundance Kid”, „Cacealmaua/ The Sting” şi „Toţi oamenii preşedintelui/ All the President’s Men”, pentru o serie de lungmetraje pe care le-a regizat („Oameni obişnuiţi/ Ordinary People”, „Cândva, pe aici, trecea un râu/ A River Runs Through It”, „Spune-mi cu cine te însoţeşti/ The Company You Keep”), celebru pe Broadway („Desculţ în parc/ Barefoot in the Park”) şi pentru sprijinul ferm acordat cinematografiei independente ca fondator al Institutului Sundance şi al festivalul omonim – a mai vorbit în trecut despre planurile sale de retragere. În 2016, acesta povestea că actoria l-a obosit: „Sunt o persoană neliniştită, aşa că este greu pentru mine să aştept să fac dublă după dublă”.

„Niciodată să nu spui «niciodată», dar am cam ajuns la concluzia că asta este tot pentru mine în ceea ce priveşte actoria şi că voi merge spre pensionare după asta, pentru asta fac de când aveam 21 de ani”, a declarat starul pentru The New York Post.

„M-am gândit, «Ei bine, până aici!». Şi de ce să nu ieşi din scenă cu ceva vesel şi optimist?!”, a mai declarat cineastului, potrivit Entertainment Weekly.

Filmul „The Old Man & the Gun” este programat să fie lansat pe marile ecrane pe 28 septembrie.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii testează dispozitivul sindromului Havana

    Departamentul Apărării al SUA a petrecut peste un an...

    Banii dați in secret de Cehia Ucrainei

    Fostul guvern ceh, condus de Petr Fiala, a alocat...

    LOVITURĂ PENTRU ZELENSKI: Deputații au refuzat un ministru

    Deputații ucraineni nu au aprobat astăzi numirea ministrului Apărării,...

    Trump supărat pe procurorul general

    Președintele american Donald Trump a criticat-o în repetate rânduri...

    Senator PNL de Hunedoara pe loc albastru la mall

    Știți ce înseamnă un loc albastru într-o parcare de...

    Sancțiunile americane pentru comerțul cu Iranul lovesc India

    India va fi obligată să își reconsidere politica comercială...

    Articole relationate

    Categorii populare