Robert D. Kaplan: UE va avea ‘patru sau cinci viteze’, Trump dă avantaje Chinei

Leadership-ul mondial al Statelor Unite este acum pus la îndoială pentru prima dată în ultimii 75 de ani, a declarat joi la Madrid scriitorul și analistul politic Robert D. Kaplan, care consideră că noul președinte american Donald Trump ‘oferă multe avantaje Chinei’, relatează agenția EFE.

În ceea ce privește Uniunea Europeană, Kaplan consideră că blocul comunitar rămâne ‘un proiect foarte ambițios’, dar cu ‘patru sau cinci viteze’, pentru că în interiorul acestui bloc există ‘prea multe diferențe’.

Vom vedea ce se va întâmpla, a spus Kaplan referindu-se la posibilitatea ca China să preia rolul de putere hegemonică mondială, dar a caracterizat decizia lui Trump de a abandona acordul comercial Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) drept ‘cea mai mare greșeală comisă de SUA după al Doilea Război Mondial’.

Analistul politic american a făcut aceste aprecieri în timpul unei întâlniri cu presa desfășurată în capitala Spaniei, unde a venit pentru a i se decerna Premiul Internațional al Societății Geografice Spaniole.

Vorbind tot despre China, Robert D. Kaplan a spus că discursul privind leadership-ul mondial al acestei țări, pe care l-a rostit președintele chinez Xi Jinping la ultimul forum de la Davos, ‘ar fi fost diferit’ dacă Trump nu ar fi devenit președinte, iar odată cu instalarea acestuia la Casa Albă ‘intrăm într-o altă lume’.

La o întrebare legată de instalarea scutului antirachetă în Europa, Kaplan a răspuns că, deși ‘din punct de vedere tehnic acesta trebuie să apere Europa de Iran, adevărul cert e că este vorba despre protejarea României și a Poloniei de Rusia’, întrucât aceste două țări membre ale NATO sunt ‘foarte importante și au fost invadate de mai multe ori’.

‘Amenințarea Rusiei este reală, dar în același timp și ambiguă, pentru că nu știm ce dorește președintele rus Vladimir Putin’, a subliniat el în continuare, adăugând că această amenințare este ilustrată în prezent prin acțiuni ‘puțin costisitoare’, precum manipularea rețelelor de socializare sau crearea unor situații subversive în unele țări.

Este însă o amenințare reală, întrucât ‘poate deveni efectivă în 24 de ore în țările baltice’, dar nu și în alte țări și ‘nu la fel ca atunci când exista URSS’, a explicat mai departe Kaplan. Pe de altă parte, el a calificat drept ‘o greșeală’ decizia fostului președinte Barak Obama de a desfășura trupe în Europa, întrucât această decizie i-a dat ‘undă verde’ lui Putin.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare