RFI: BOMBĂ LA LONDRA, Regina Elisabeta a II-a „sprijină ieșirea Marii Britanii din UE”

RELATARE A CORESPONDENTULUI RADIO FRANCE INTERNATIONALE LA LONDRA, PETRU CLEJ:

Regina Elisabeta a II-a „sprijină ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană” susține tabloidul cu cel mai mare tiraj din Regatul Unit. Ziarul The Sun scrie că suverana și-ar fi exprimat această opțiune în cursul unui dineu la Castelul Windsor într-o discuție cu fostul vice-premier Nick Clegg.

Tabloidul scrie că dineul, la care au participat mai mulți alți miniștri, a avut loc în 2011, pe vremea când Clegg era vice-premier, adică înaintea alegerilor din 7 mai 2015 când Partidul Liberal Democrat, pe atunci condus de vice-premier, a avut un rezultat catastrofal și a ieșit de la guvernare, preluată exclusiv de Partidul Conservator condus de premierul David Cameron.

The Sun susține că Regina Elisabeta i-a ținut o tiradă lui Clegg, care este un pro-european convins, spunând că UE merge într-o direcție greșită.

De asemenea, tabloidul mai scrie că Regina Elisabeta și-a mai expus o dată opiniile eurosceptice în cursul unei întrevederi cu un grup de deputați ai Camerei Comunelor în care i s-a cerut părerea despre organizația cu sediul la Bruxelles, iar suverana ar fi răspuns abrupt „Nu înțeleg Europa„.

Revelațiile tabloidului londonez vor declanșa euforia taberei anti-UE în campania pentru referendumul din 23 iunie când electoratul va decide dacă Regatul Unit rămâne membru sau părăsește UE.

Declarațiile citate de The Sun au caracterul unei bombe, dat fiind statutul constituțional al Reginei care îi impune o neutralitate absolută și îi interzice astfel de intervenții cu caracter partizan.

Într-o primă reacție, Palatul Buckingham a emis un comunicat în care se spune „Regina rămâne neutră din punct de vedere politic, așa cum este de 63 de ani Nu comentăm niciodată afirmații false și anonime. Referendumul e o chestiune pentru poporul britanic„.

La rândul său Nick Clegg a replicat ziarului The Sun: „Nu-mi amintesc absolut nimic. Nu am o memorie fotografică, dar cred că mi-aș aminti ceva tare sau semnificativ așa cum pretindeți” adăugând „Oricum, fără a suna pompos, mi se pare mai degrabă lipsit de gust să dezvăluiți conversații cu Regina„.

Fostul vicepremier nu dezminte de fapt fondul conversației, ceea ce va alimenta fără îndoială convingerea euroscepticilor că Regina este de partea lor.

În pofida rolului ei constituțional care-i impune stricta neutralitate, Regina, care luna viitoare împlinește 90 de ani, a mai luat poziție în trecut, în campania din referendumul privind independența Scoției din septembrie 2014 când a spus la ieșirea de la un serviciu religios că alegătorii „ar trebui să se gândească cu foarte mare grijă cum votează” ceea ce a fost interpretat ca un sprijin în favoarea „NU”-ului care atunci a ieșit învingător cu 55 – 45%.

Hot this week

Topics

Mai mult

    America îi lasă pe iranieni să facă 14 miliarde dolari

    Relaxarea sancțiunilor SUA asupra petrolului iranian permite Republicii Islamice...

    Cei 14 ași ai Rusiei din războiul din Iran

    De ce este considerată Rusia principalul învingător în războiul...

    The Economist: Iranul distruge 3 principale „supercapacități” ale lui Trump

    Într-un articol intitulat sugestiv Operațiunea Furia Oarbă, jurnaliștii publicației...

    Ceaușescu a inspirat Agenția Internațională pentru Energie: Cu soț și fără soț. Nu mai gătiți la aragaz cu gaze

    Agenția Internațională pentru Energie a prezentat recomandări pentru reducerea...

    Trump ar putea încheia războiul din Iran fără a redeschide Strâmtoarea Hormuz

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a declarat...

    De ce a relaxat America sancțiunile împotriva petrolului iranian

    Statele Unite și-au epuizat principalele pârghii politice pentru atenuarea...

    Armata germană a spart miliarde de dolari pentru un sistem nefuncțional

    Noul sistem de comunicații și comandă dezvoltat pentru forțele...

    Vučić: Al treilea război mondial poate a inceput deja

    Prevenirea celui de-al Treilea Război Mondial, care poate a...

    Articole relationate

    Categorii populare