REZULTATE FINALE SERBIA: Majoritate absolută pentru Vucic

Partidul Progresist Sârb (SNS, dreapta naţionalistă) al preşedintelui Aleksandar Vucic a câştigat alegerile legislative şi locale din 17 decembrie, al căror rezultat este contestat de opoziţie, cu 46,75% din voturi la nivel naţional, potrivit rezultatelor complete publicate miercuri, relatează AFP.

Acest scor asigură partidului preşedintelui Vucic, conform propriilor proiecţii, majoritatea absolută a locurilor în Parlament. Principala coaliţie de opoziţie „Serbia împotriva violenţei” (SPN), care a denunţat fraude la alegerile legislative şi locale, a obţinut 23,66% din voturi.

Rezultatele complete au fost publicate pe site-ul Comisiei Electorale (RIK), după scrutinul repetat în aproximativ treizeci de secţii de votare – în principal din mediul rural – şi numărarea finală a buletinelor de vot din toate cele 8.723 de secţii de votare din ţară, a anunţat RIK pe site-ul său.

RIK nu a oferit propria proiecţie a locurilor în Parlament, însă preşedintele sârb a declarat pe 30 decembrie că partidul său, aflat la putere din 2012, ar urma să aibă o majoritate absolută la nivel naţional, şi anume 129, sau chiar 130 de locuri, într-o Adunare Naţională cu 250 de locuri.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Articole relationate

    Categorii populare