spot_img
14.6 C
București
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăAnalizeRezistenții bagă Bulgaria în al șaselea rând de anticipate

Rezistenții bagă Bulgaria în al șaselea rând de anticipate

-

Bulgaria pare să se îndrepte către încă o rundă de alegeri legislative anticipate după ce alianţa partidelor de orientare liberală condusă de fostul premier Kiril Petkov au anunţat că refuză să se alieze cu alianţa conservatoare condusă de Boiko Borisov, de asemenea fost premier conform Agerpres.

„Am decis să nu sprijinim un guvern cu mandat sau cu participarea partidului GERB”, a declarat, potrivit agenţiei EFE, Asen Vasilev, co-lider al partidului Continuăm Schimbarea (PP), referindu-se la partidul fondat şi condus de Borisov.

- Advertisement -

„Decizia noastră se bazează pe diferenţa de valori. Bulgarii trebuie să fie siguri că atunci când votează pentru noi, ceea ce promitem este şi ceea ce facem”, a adăugat celălalt co-lider al PP, fostul premier Petkov, care a fost demis anul trecut în iunie printr-o moţiune de cenzură iniţiată de GERB.

Alianţa formată între PP şi formaţiunea ”Bulgaria Democratică” (DB) a obţinut la alegerile legislative anticipate din 2 aprilie 24,6% din voturi, faţă de 26,5% pentru alianţa dintre GERB şi Uniunea Forţelor Democratice (SDS).

- Advertisement -

Alianţa PP-DB, partide născute tocmai în timpul protestelor din anul 2021 împotriva lui Boiko Borisov, şi-a axat programul electoral pe mesajele anti-corupţie şi pe criticile faţă de apropierea partidului GERB şi a lui Borisov însuşi de mafiile şi oligarhiile locale.

Cu 64 şi, respectiv, 69 de mandate în parlament după a cincea rundă de alegeri legislative în ultimii doi ani, niciunul dintre blocurile PP-BD sau GERB-SDS nu poate forma o majoritate parlamentară cu vreunul din celelalte patru partide intrate în parlament, acestea fiind partidul naţionalist şi anti-occidental ”Renaşterea” (Vazrajdane), Mişcarea pentru Drepturi şi Libertăţi (DPS – partid al minorităţii turce), Partidul Socialist (SPB) şi partidul anti-sistem ”Există un Astfel de Popor” (ITN).

Borisov, al cărui partid câştigător al alegerilor ar trebui să primească din partea preşedintelui Rumen Radev primul mandatul de a încerca formarea guvernului, a cerut miercuri blocului liberal al lui Petkov să se alieze cu el pentru a forma o majoritate stabilă, ameninţând că altfel GERB nu va vota niciun proiect de buget pentru anul acesta.

Refuzând această propunere, Petkov a declarat că, în cazul probabil în care Borisov va eşua în formarea guvernului, alianţa sa pro-europeană va propune un executiv minoritar. 

Ar urma al șaselea rând de alegeri anticipate pentru Bulgaria.

spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img