Într-o analiză din ziarul francez Le Figaro, filozoful Jean-Loup Bonnamy denunță inerția statului francez care „nu învață nimic de pe urma crizelor” și sfârșește prin a „repeta aceleași greșeli”.
Primele revolte de aceleași tip au avut loc în 1979, după care s-au repetat cel puțin o dată per deceniu. Iar clasa politică? „Cu fiecare nouă criză nu se schimbă nimic, ci scoatem carnetul de cecuri pentru a cumpăra o pace socială precară.”
Un comic și jurnalist francez de origine marocană născut și crescut într-o „banlieue” afirmă în cotidianul Liberation ceva similar, deși dintr-o perspectivă diferită. „Nici un partid nu a știut să asculte, să înțeleagă și să respecte suburbia. Fatalismul care ne caracterizează ne învață două lucruri: contează pe tine însuți, fiindcă nimeni nu te va ajuta. Acceptă ideea că viața ta valorează mai puțin decât cea a unui locuitor din centrul orașului.”
