Revoltă într-un oraș din Germania după ce o adolescentă a fost înjunghiată de un migrant musulman

Tensiunile au escaladat duminică într-un oraş din sud-vestul Germaniei, la o lună după ce o adolescentă de 15 ani a fost înjunghiată mortal, după toate probabilităţile de fostul său iubit, un solicitant de azil afgan, a anunţat poliţia germană, informează dpa.

Câteva sute de oameni s-au adunat să protesteze în Kandel, un oraş cu o populaţie de 9.000 de locuitori din landul german Renania-Palatinat, a anunţat duminică un purtător de cuvânt al poliţiei.

Alianţa Femeilor din Kandel a mărşăluit de la magazinul unde a fost ucisă Mia, până în piaţa centrală a oraşului, scandând „Siguranţă pentru noi şi copiii noştri”.

În acelaşi timp, o platformă antirasistă a organizat o contra-demonstraţie, în aceeaşi piaţă.

Presupusul autor al crimei, care potrivit surselor oficiale are şi el tot 15 ani, este un refugiat afgan. Potrivit tatălui victimei, acesta a declarat la starea civilă o vârstă mult inferioară vârstei sale adevărate, pentru a se asigura că poate rămâne în Germania.

Înainte de a fi ucisă, Mia înaintase o plângere la poliţie împotriva fostului său prieten pentru insultă, ameninţare şi hărţuire.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Iranul a atacat bănci Citibank din Golf

    Gardienii Revoluției din Iran au atacat cu drone sucursale...

    Manifestanți nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat sediul Partidului Comunist din nordul țării

    Manifestanții nemulțumiți de politicile guvernului cubanez au atacat astăzi...

    Mercosur lovește mierea românească

    Apicultorii români solicită măsuri urgente pentru sprijinirea familiilor de...

    Teheran: Ucraina e o „țintă legitimă” datorită ajutorului dat Israelului

    Teritoriul Ucrainei a devenit o țintă legitimă pentru Iran...

    Articole relationate

    Categorii populare