Reuters: Un roman da informatii despre implicarea GlaxoSmithKline in mafia medicamentelor din Romania Justiției din SUA

Producătorul de medicamente GlaxoSmithKline, care a primit o amendă record de 3 miliarde de yuani (483 milioane dolari) pentru corupție în China anul trecut și este suspectat de alte posibile abateri ale personalului său în alte țări, se confruntă cu noi acuzații de dare de mită, de această dată în România, notează agenția Reuters, preluata de Agerpres.

Compania este deja suspectată de dare de mită în Polonia, Emiratele Arabe Unite, Liban, Iordania, Siria și Irak.

Ultimele acuzații se referă la faptul că GSK a plătit unor medici români sute și într-unul din cazuri mii de euro între 2009 și 2012 pentru prescrierea medicamentelor sale, inclusiv tratamente de prostată Avodart și Duodart și medicamentul pentru boala Parkinson Requip.

Potrivit unui e-mail demascator trimis luni conducerii companiei, în timp ce o copie a acestui mail a fost obținută de Reuters, medicii au fost plătiți pentru prescrierea cu predilecție a produselor companiei, unii dintre ei plătiți chiar de mai multe ori.

GSK a oferit de asemenea medicilor mai multe deplasări în străinătate și i-a plătit sub acoperirea unor participări la consilii consultative, potrivit acestui email.

Compania a declarat ca va examina „foarte atent” aceste acuzații, care acoperă o perioadă dinainte de a se angaja în decembrie 2013 să nu mai plătească medici pentru a vorbi în numele ei sau pentru a participa la conferințe internaționale.

„Primim scrisori de acest gen din când în când. Salutăm și sprijinim posibilitatea ca oamenii să vorbească dacă au dubii”, a declarat GSK într-un comunicat la Londra. „Uneori găsim unele lucruri și acționăm în consecință, alteori descoperirile noastre nu fundamentează problemele ridicate”, adaugă GSK.

Scandalul din China, care a implicat presupuse luări de mită totalizând sute de milioane de dolari, a lovit vânzările GSK în această țară, deși CEO al companiei Andrew Witty, raportând miercuri rezultate trimestriale, a declarat că afacerile din China sunt în curs de stabilizare.

Expeditorul e-mail-ului din România a declarat că conținutul acestuia va fi trimis Departamentului Justiției Statelor Unite și Comisiei pentru Securitate și Schimb (SEC, Securities and Exchange Commission, aparținând președintelui SUA n.r.), care investighează GSK pentru posibile încălcări ale Foreign Corrupt Practices Act (Legea privind practicile de corupție în străinătate).

Un program SEC oferă stimulente în numerar denunțătorilor pentru a raporta situații de malpraxis corporativ, amintește Reuters.

Hot this week

Topics

Mai mult

    La dispariția unui prinț, un OM briliant CONTROVERSA ZILEI DE ANDREI BĂDIN

    de Andrei Bădin A murit un amic, Prințul Constantin Emanoil Bibescu Basarab-Brâncoveanu....

    Ghiță Falcă a amenințat un primar pentru că „nu îi ies jocurile”

    Primarii PSD din județul ARAD și-au asumat o Scrisoare...

    China lovește piața combustibililor, America pocnește Europa

    Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după...

    Bloomberg: UE a trântit ușa cu bani in fața Ucrainei

    Uniunea Europeană a respins cererile Ucrainei de noi fonduri...

    AUR îl apără pe Bolo

    ”AUR privește cu maximă îngrijorare succesiunea evenimentelor din ultimele...

    S-A OPRIT MUZICA: Joaca cu leul și evaporarea a 5 miliarde de euro

    Ai văzut filmele The Big Short și Margin Call?...

    Studenții se alătură protestele elevilor francezi: Mobilizare istorică

    Mai multe universități s-au alăturat joi liceelor care, în...

    Articole relationate

    Categorii populare