Reuters: Ucraina doreşte să înceapă încă de anul acesta lucrările pentru adâncirea şi mai mult a Canalului Bâstroe

Ucraina doreşte să înceapă încă de anul acesta lucrările pentru adâncirea şi mai mult a Canalului Bâstroe, astfel încât să-şi extindă rutele alternative pentru exportul cerealelor, a anunţat marţi ministrul ucrainean al infrastructurii, Iuri Vaskov, potrivit Reuters citată de Ahetpees.

Ucraina a adâncit deja de la 3,9 metri la 6,5 metri acest canal navigabil pentru a-şi putea spori exporturile din porturile sale fluviale, după invazia rusă care i-a blocat porturile de la Marea Neagră şi numai un volum limitat de cereale a fost expediat prin aceste porturi în urma acordului cu Rusia mediat de Turcia şi de ONU.

Vorbind marţi la o conferinţă pe tema cerealelor, ministrul ucrainean menţionat a spus că noua adâncime a Canalului Bâstroe a permis accesul navelor în porturile fluviale ucrainene, dar tot nu este suficient pentru navele încărcate ce sunt nevoite să utilizeze Canalul Sulina din România, care este mai adânc.

Prin urmare, a continuat oficialul de la Kiev, Ucraina doreşte să adâncească până la 7,2 metri Canalul Bâstroe, astfel încât adâncimea acestuia să fie similară cu cea a Canalului Sulina, şi intenţionează să poarte discuţii pe acest subiect cu oficialii europeni în viitorul apropiat.

România şi-a manifestat îngrijorarea că lucrările de dragare a Canalului Bâstroe pot ameninţa fauna Deltei Dunării, zonă inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, şi că aceste lucrări încalcă tratatele internaţionale privind protecţia mediului, aminteşte Reuters. 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump a șters postarea in care se prezintă drept Isus și îl critică pe Papă

    O postare în care președintele american Donald Trump era...

    Meloni îl critică pe Trump după atacurile la Papă

    Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a numit comentariile președintelui american...

    Booking anunță că in urma unui atac informatic datele clienților au fost furate

    Platforma online de rezervări de cazare Booking.com și-a avertizat...

    Peter Magyar cere Kievului restabilirea drepturilor maghiarilor din Ucraina

    Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina...

    Peter Magyar vrea să se întâlnească cu Putin

    Peter Magyar, liderul partidului Tisza din Ungaria, care a...

    Articole relationate

    Categorii populare