Clasa conducătoare iraniană se confruntă cu o presiune intensă din partea Israelului, care continuă să vizeze oficiali de rang înalt de la Teheran, însă opoziția din Iran este fragmentată între grupări rivale, în ciuda valurilor de proteste din ultimele decenii, comentează miercuri Reuters.
Agenția trece în revistă principalele facțiuni cu ideologii diferite și cu prezență organizată redusă în teritoriu.
Monarhiștii, împărțiți la rândul lor în grupuri concurente, revendică moștenirea spirituală a ultimului șah al Iranului, Reza Pahlavi, fugit din țară în timpul revoluției islamice din 1979 și mort în Egipt, un an mai târziu.
Când dinastia a fost alungată de la putere, fiul șahului, purtător al aceluiași nume, era moștenitorul desemnat al Tronului Păunului. El trăiește acum în Statele Unite, de unde cere schimbarea regimului de la Teheran prin nesupunere civică pașnică și un referendum privind un nou guvern.
Deși Pahlavi are mulți admiratori în diaspora iraniană, nu e clar cât de populară mai este în țară revenirea la monarhie; majoritatea locuitorilor sunt prea tineri pentru a ști sau a-și aminti cum era viața înainte de revoluție, iar Iranul arată acum foarte diferit față de acum 46 de ani. Dintre cei mai bătrâni, unii sunt nostalgici, dar alții nu au uitat inegalitățile și opresiunea de atunci.
Mujahedinii Poporului, o organizație de stânga puternică, autoare a unor campanii de atentate cu bombe împotriva guvernului șahului și a unor obiective americane, în anii 1970, au ajuns ulterior la disensiuni cu alte facțiuni.
Cunoscuți și sub numele în farsi (persană) Mujahideen-e Khalq ori sub acronimele MEK sau MKO, au fost de partea Irakului în războiul cu Iranul din 1980-1988, ceea ce mulți compatrioți – inclusiv inamici ireductibili ai Republicii Islamice – nu le-au iertat nici până astăzi.
Mujahedinii sunt cei care au dezvăluit public pentru prima dată, în 2002, existența programului secret iranian de îmbogățire a uraniului. În ultimii ani, nu au mai dat însă prea multe semne de viață.
Liderul lor din exil Massoud Rajavi nu a mai fost văzut de peste 20 de ani, iar soția lui, Maryam Rajavi, a preluat controlul. Ea conduce Consiliul Național de Rezistență din Iran, activ în multe țări occidentale, organizație în care mujahedinii sunt principala forță.
Ei fost criticați de apărătorii drepturilor omului pentru comportamentul specific unui cult și abuzurile la care sunt supuși adepții grupului, însă resping acuzațiile.
Minoritățile etnice și religioase kurdă și baluci – cei mai mulți din rândul lor fiind musulmani sunniți – au fost de multe ori iritate de guvernarea majorității șiite vorbitoare de farsi.
Mai multe grupări kurde au organizat de multă vreme o opoziție față de regimul de la Teheran în regiuni din vestul Iranului, unde kurzii sunt majoritari local; au existat chiar perioade de insurgență activă împotriva forțelor guvernamentale.
În Balucistan, la frontiera Iranului cu Pakistanul, opoziția față de guvern merge de la suporteri ai clericilor sunniți care încearcă să facă loc adepților până la jihadiști înarmați, cu legături cu Al Qaeda.
În perioadele când protestele s-au extins în Iran, de multe ori cele mai virulente au avut loc în zonele kurzilor și balucilor, dar în niciuna din acestea nu există o mișcare unică de opoziție care să amenințe clar puterea centrală.
Mișcările de protest au raliat timp de decenii sute de mii de iranieni, care au ieșit în stradă de mai multe ori.
