Potrivit autorilor unui studiu publicat recent, începând cu 22 decembrie – de la momentul fugii lui Nicolae Ceauşescu – Revoluţia Română din 1989 a fost oprită de o diversiune militară, executată de către „reţeaua R”, o reţea formată în timpul dictaturii, a cărei lideri – după ce l-au „sacrificat” pe dictator – au provocat acţiuni sângeroase, în vederea salvării propriei puteri, transmite agenția maghiară de știri MTI.
Studiul, în al cărui titlu se regăseşte sloganul “Cine a tras
în noi după 22″, scandat frecvent la demonstraţiile din România
anului 1990, este semnat de istoricii români Andrei Ursu şi Mădălin
Hodor, respectiv de politologul american Roland O. Thomasson.
Studiul de 130 de pagini, publicat în Revista Drepturile Omului,
caută răspunsul la întrebarea: cine sunt vinovaţii pentru vărsarea
de sânge de după fuga dictatorului şi venirea la putere a grupului
lui Ion Iliescu.
Numărul celor decedaţi în timpul Revoluţiei este de 1290 de
persoane identificate. Dintre aceştia, 177 au fost victimele
represiunii ordonate de Ceauşescu, la Timişoara şi în alte oraşe.
Majoritatea şi-a pierdut viaţa, însă, în următoarele zile, în
timpul luptei împotriva presupuşilor terorişti.
Până şi Parchetul Militar a stabilit deja că lupta împotriva
teroriştilor a fost o diversiune militară, a relatat, pentru
agenţia ungară de presă MTI, Mădălin Hodor, cercetător ştiinţific
în cadrul Arhivelor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor
Securităţii (CNSAS), unul dintre autorii studiului. În timpul
cercetării s-a constatat că această diversiune a fost executată de
membrii unei reţele secrete, special instruite în acest sens.
Acesta a explicat că Reţeaua R (unde R vine de la rezistenţă) a
fost creată de conducerea PCR, în baza concluziilor trase după
Primăvara de la Praga, din 1969. Membrii acesteia au fost recrutaţi
din membrii activi sau în retragere ai armatei, Securităţii,
gărzilor patriotice şi ai Partidului Comunist Român, special aleşi
şi pregătiţi. De la 1972, Legea Apărării Naţionale avea ca
fundament teoria luptei întregului popor pentru apărarea patriei,
prin care se înţelegea faptul că în cazul unei invazii inamice se
va duce o luptă defensivă netradiţională.
Potrivit cercetătorului, se putea şti despre existenţa Reţelei
R în trecut numai din declaraţii, dar în timpul cercetării au fost
descoperite două articole în revista internă a Securităţii, care au
descris cu precizie structura şi principiul de funcţionare al
reţelei. Din aceste articole s-a aflat că membrii Reţelei R
aparţineau unor structuri diferite (Armata, Securitatea, Partidul
Comunist), dar că printre ei se aflau şi civili, care au fost
recrutaţi în timp ce îşi desfăşurau serviciul militar obligatoriu.
Membrii se aflau în contact permanent cu ofiţerii de legătură
secreţi. Se aştepta de la ei să ducă o viaţă obişnuită şi să nu
atragă atenţia nimănui. Reţeaua avea câte două-trei celule în câte
un oraş. Membrii săi se întâlneau la câte un semnal prestabilit,
într-un loc prestabilit, unde aveau la dispoziţie arme, instrumente
de comunicare şi de diversiune.
În opinia lui Mădălin Hodor, evenimentele în sine dovedesc că
anumite structuri ale acestei reţele au devenit operaţionale în
decembrie 1989. Potrivit istoricului, răspândirea de informaţii
false despre otrăvirea apelor, atacurile teroriste, atacurile
aeriene iminente sunt mesaje de diversiune de manual. Organizarea
reţelei o dovedeşte, de exemplu, şi faptul că după ce s-a anunţat
că de Braşov se apropie un grup de elicoptere, radarele unităţilor
antiaeriene chiar vedeau pe radare ţinte aeriene – probabil, în
urma unor bruiaje electrice.
Istoricul a identificat trei componente ale diversiunii
militare. Autorii acesteia au generat ţinte aeriene false, au
răspândit ştiri menite să creeze panică şi au simulat atacuri
împotriva forţelor armate. În opinia sa, reţeaua nu avea obiective
politice, structurile sale au executat instrucţiuni venite din
partea comandanţilor armatei şi Securităţii. Cercetătorul a
atribuit diversiunii militare şi faptul că unele unităţi ale
armatei au început să lupte împotriva altor unităţi, în aşa fel
încât fiecare credea că de cealaltă parte se află presupuşii
terorişti străin ai lui Ceauşescu, iar civilii care au pus mâna pe
arme trăgeau, în stradă, în presupuşi terorişti.
Mădălin Hodor crede că diversiunea a fost creată în trei
scopuri. Pe de-o parte, Armata şi Securitatea încerca să scape de
responsabilitatea executării măcelului ordonat de Ceauşescu în urmă
cu câteva zile, pe de altă parte, încerca să conserve privilegiile
acestor instituţii, iar în al treilea rând, a încercat să oprească
revoluţia într-un punct în care ar fi picat doar Ceauşescu, iar
sistemul ar fi continuat să existe.
Istoricul a spus că, în prezent, în ceea ce priveşte vărsarea
de sânge de după 22 decembrie, Parchetul Militar cercetează doar
responsabilitatea lui Ion Iliescu şi a celor care au pus mâna pe
putere după această dată. Cu toate acestea, în opinia sa, aceştia
abia dacă aveau posibilitatea să controleze evenimentele. Este de
temut că – la fel cum s-a întâmplat la procesul înscenat, în care
soţii Ceauşescu au fost desemnaţi unici responsabili – ancheta în
curs de desfăşurare l-ar putea scoate pe Iliescu ţap ispăşitor, iar
alţi vinovaţi pentru măcel ar scăpa de pedepse.
Cercetătorul a reiterat că, la 17 decembrie 1989, Ceauşescu
vedea un atac sovietico-maghiar venind dinspre Ungaria şi a emis
parola militară valabilă pentru un atac extern, provocând, prin
asta, o situaţie de război în ţară. Câteva zile mai târziu,
creatorii diversiunii militare au apelat la acelaşi scenariu, doar
că acum au arătat, drept ţintă falsă, spre teroriştii lui
Ceauşescu, astfel încât în acest teatru sângeros să poată apărea ca
protectorii poporului.
