Restricţii de trafic, duminică, pentru organizarea mitingului PNL

Traficul rutier va fi restricţionat, duminică după-amiază, în zona centrală a Capitalei, unde are loc mitingul Partidului Naţional Liberal la care sunt aşteptaţi să participe, potrivit protocolului de organizare a evenimentului, peste 15.000 de participanţi.

Circulaţia rutieră va fi restricţionată, duminică, între orele 15.00 şi 20.00, pe Calea Victoriei, (între Piaţa Victoriei şi Dem. I. Dobrescu), pe Strada Ştirbei Vodă (de la intersecţia acesteia cu Str. Berzei), pe Str. Dem. I. Dobrescu (între Bd. Ghe. Magheru şi Calea Victoriei), pe Str. Rosetti (între Bd. Nicolae Bălcescu şi Calea Victoriei) şi pe Str. Episcopiei (între Str. George Enescu şi Calea Victoriei), anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Poliţiştii spun că au stabilit ca autocarele şi microbuzele care îi vor transporta pe participanţii la miting să aibă puncte de întâlnire, la intrările în Bucureşti, la ora 14.00.

Astfel, vor ajunge la Fântâna Mioriţa cei care vin pe DN1, la Parcul Plumbuita, cei care se vin pe DN2, la rondul de la Cora Pantelimon, cei care vin pe DN3, la magazinul Dedeman de pe Şoseaua Giurgiului, cei care vin pe DN5, la staţia Lukoil de pe şoseaua Alexandriei, participanţii care vin pe DN6, la Policolor, pe Theodor Palady, simpatizanţii liberali care vin pe Autostrada A2 şi la Metro Militari, cei care ajung în Bucureşti pe Autostrada A1.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Datoria Franței ucide euro

    Euro a scăzut astăzi la cel mai scăzut nivel...

    Miliardarii dintr-un singur domeniu se îmbogățesc

    Miliardarii din domeniul tehnologiei au reprezentat aproximativ o treime...

    Luca Niculescu, propus premier

    Luca Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe,...

    Comisia Europeană: Va fi o „iarnă dificilă” a prețurilor la energie

    Având în vedere nivelul ridicat al prețurilor la energie,...

    Cel mai mare furnizor de țiței din lume: Rezervele globale de petrol sunt „înfricoșător de mici”

    Rezervele globale de petrol, capabile să compenseze întreruperile de...

    Fost membru AUR: George Simion interceptat in dosarul Bogos-Bolo

    Liderul AUR, George Simion, ar fi fost înregistrat în...

    Articole relationate

    Categorii populare