COMENTARIU DE BOGDAN TIBERIU IACOB (PRELUARE INPOLITICS)
”Eu m-am gândit și mulți s-au gândit la România să fie republică prezidențială” grăit-a președintele Klaus Iohannis deunăzi, la o întîlnire cu tinerii alegători, la un suc. Nu știm dacă și cînd își va vedea președintele visul cu ochii, dar sigur e că în ultima vreme a reușit să transforme România în republică constituțională. În așa măsură încît te gîndești unde am putea ajunge în ritmul ăsta, anul viitor.
Prin republică constituțională, scuze de cacofonie, am putea înțelege un stat în care cea mai intensă activitate și cel mai greu cuvînt ajung să îl aibă nu parlamentul, guvernul ori președintele, ci judecătorii Curții Constituționale, tot mai solicitați în activitatea lor.
Sigur că sarcinile le vin din direcții diferite, de la parlament, de la guvern, de la Avocatul Poporului, de la președinte, de la ÎCCJ, de la tribunale șamd.
Pînă în 2010, un număr fabulos de dosare, peste 10.000 anual, ale CCR era constituite pe baza excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în diverse procese în justiție. O schimbare inspirată de legislație acum opt ani a dus la scăderea dramatică a numărului acestora.
Spre ghinionul judecătorilor – care sunt nevoiți să judece în complet integral toate aceste dosare -, în ultimul an, după o perioadă ceva mai relaxată, a apărut un ”angajator” nou, care îi cocoșează cu munca.
E vorba de președintele Klaus Iohannis.
