Repartizarea refugiaților: Europa „s-a făcut încă o dată de rușine” (vicecancelarul german)

0
78

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel a declarat marți că Europa ‘s-a făcut de rușine’ după eșecul de luni al reuniunii ministeriale de la Bruxelles în privința repartizării refugiaților în cadrul Uniunii Europene, transmite AFP preluat de Agerpres.

‘Aseară (luni seară), Europa s-a făcut încă o dată de rușine’, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Sigmar Gabriel, care este și ministru al economiei în guvernul cancelarului Angela Merkel.

Anterior, ministrul german de interne, Thomas de Maiziere, a sugerat reducerea fondurilor structurale ale Uniunii Europene în cazul țărilor care resping cotele de refugiați.

Miniștrii de interne europeni, reuniți luni de urgență la Bruxelles, nu au reușit să ajungă la un acord asupra repartizării obligatorii a 120.000 de refugiați, solicitată săptămâna trecută de Comisia Europeană pentru a face față uneia dintre cele mai grave crize migratorii în Europa după 1945.