Rămășițele fostului dictator spaniol Francisco Franco, decedat în 1975, au fost transferate într-un alt loc, sub măsuri stricte de securitate, într-o acțiune ordonată de guvernul socialist. Au fost exhumate dintr-un monument important de lângă Madrid și au fost îngropate într-un cimitir normal.
”Franco nu va muri niciodată”, a declarat pentru AFP Miguel Maria Martinez, un pensionar. ”El a salvat Biserica şi ne-a ferit de comunism”, a declarat la rândul său Jose Martinez. La Cimitirul Mingorubbio, o slujbă religioasă era oficiată de către fiul lui Antonio Tejero, autorul în 1981 al unei tentative de lovitură de stat în Parlamentul spaniol.
Premierul socialist Pedro Sanchez a făcut din transferul rămăşiţelor o prioritate încă de la venirea sa la putere, în iunie 2018, pentru ca acest mausoleu, fără echivalent în alte ţări din Europa Occidentală care au fost conduse de dictatori, să nu poată să mai fie un ”loc de apologie” a franchismului.
Promisă în vara lui 2018, operaţiunea a fost întârziată cu un an de recursuri în justiţie ale descendenţilor dictatorului, care a preluat în 1936 conducerea unei revolte militare împotriva Guvernului republican ales şi a condus o reprimare sângeroasă după victorie, scrie El Pais.
Cu mai puţin de trei săptămâni înaintea alegerilor legislative de la 10 noiembrie, criticii lui Sanchez, atât de dreapta, cât şi de stânga, îl acuză de faptul că face din această exhumare un argument electoral, în contextul în care manifestaţii violente în Catalonia l-au pus pe socialist în mare dificultate.
Ziarul El Diario scrie: „Copiii noștri vor afla într-o zi despre istoria reală a Spaniei, mai degrabă decât o versiune falsă care acoperă regimul Franco? Vom putea să îi punem sub acuzare pe cei care neagă sau justifică toate crimele comise în timpul dictaturii? Prea multe întrebări fără răspunsuri. Ele arată cât de profund anormală este Spania în ceea ce privește democrația, nu numai în comparație cu Italia și Germania, ci și cu Argentina, Chile și chiar Cambodgia”.
Asta în timp ce publicația „La Razon” admite că „premierul Pedro Sanchez poate sărbători o mică victorie, dar, în ciuda mobilizării mass-media a serviciilor publice, figura fostului șef al statului, care a murit în 1975, are o influență redusă asupra alegătorilor. Majoritatea covârșitoare dintre ei- 66,4 la sută – nici măcar nu s-au născut sau mai pu’in de 15 ani în 1975. După un spectacol morbid, spaniolul de rând nu e interesat de războiul civil și dictatură, pe care țara a lăsat-o de mult timp în urmă și care nu ar trebui să provoace altceva decât un zâmbet ironic „.
