Reinfectarea cu coronavirus

Mai mult de 90 de pacienţi sud-coreeni care se vindecaseră complet de COVID-19 au fost testaţi din nou pozitiv la coronavirusul SARS-CoV-2, au comunicat vineri autorităţile medicale de la Seul, transmite Yonhap.

Potrivit Centrului pentru controlul şi prevenirea bolilor (KCDC), 91 de persoane au avut teste pozitive la coronavirus după ce au ieşit din carantină.

Directorul general al KCDC, Jeong Eun-kyeong, a precizat că acestor persoane li s-au făcut teste virale, ale căror rezultate nu sunt aşteptate mai devreme de două săptămâni, spre deosebire de cele obişnuite pentru COVID-19, care durează mai puţin.

‘Izolăm celule virale din organele respiratorii ale celor care au fost testaţi pozitiv din nou la COVID-19’, le-a declarat Jeong reporterilor.

KCDC examinează de asemenea dacă aceste persoane au anticorpi care ar indica dacă s-au vindecat, în condiţiile în care unii experţi medicali afirmă că persoanele imune ce deţin aceşti anticorpi nu sunt contagioase.

Autorităţile medicale spun că este foarte probabil ca virusul să se fi reactivat, în loc ca persoanele respective să se fi reinfectat, dat fiind că testele au ieşit pozitive din nou într-un timp relativ scurt.

Şi alţi virusologi şi epidemiologi spun că rezultatele pozitive de la retestare ar putea fi cauzate de reactivarea virusului, nu de o diagnosticare eronată.

Potrivit lor, virusul poate să rămână latent în anumite celule ale organismului şi să atace organele respiratorii după ce se reactivează.

Un pacient cu COVID-19 este considerat complet vindecat după două teste cu rezultat negativ în interval de 24 de ore.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Se strânge lațul in jurul lui Raed Arafat

    Procurorii militari au ridicat, vineri, documente și telefoane de...

    Cancelarul German: SUA și Israel nu vor învinge in Iran

    Cancelarul german Friedrich Mertz a declarat astăzi că se...

    Rubio: Zelenski minte

    Secretarul de stat american Marco Rubio l-a acuzat pe...

    Unguriii de la MOL au descoperit al doilea mare zăcământ de gaze in Pakistan

    O societate mixtă condusă de MOL Pakistan a descoperit,...

    Jumătate din flota de pescuit olandeză nu are motorină să pescuiască

    Cel puțin jumătate din flota de pescuit olandeză rămâne...

    China a descoperit zăcăminte mari de pământuri rare

    China a realizat progrese considerabile în ceea ce privește...

    Articole relationate

    Categorii populare