Regizorul Andrei Șerban a acordat un interviu la RFI lui Matei Vișniec. El acuză extremismul de stînga care devine tot mai vizibil în unele universităţi americane.
Numele lui Andrei Şerban are o foarte mare rezonanţă internaţională în domeniul regiei de teatru şi de operă, dar şi în ce priveşte practica profesorală pentru că a pregătit numeroase generaţii de actori la Columbia University School of Arts, la New York. Regizorul Andrei Şerban şi-a început activitatea în Statele Unite în urmă cu 50 de ani, şi această aniversare este pretextul dialogului la care l-a incitat Matei Vişniec.
Ești scos din societate dacă nu ești de acord cu ideile comitetelor neo-bolșevice formate în universități
Matei Vişniec: Da, anularea persoanelor, anularea carierelor, a personalităților.
Andrei Șerban: Ești anulat. Ești exclus. Ești pus la zid și umilit prin rețelele sociale care au puterea să distrugă oricând pe oricine. Ești scos din societate dacă nu ești de acord cu ideile comitetelor neo-bolșevice formate în universități. Mulți studenți se simt intimidați. Încep să se teamă să vorbească sau să pună întrebări. Oricine are idei care nu sunt acceptate e în pericol să fie expus și, dacă nu se conformează, poate fi eliminat.
Campusurile universitare erau o arenă liberă când am ajuns în America, o arenă cu adevărat democratică de discuție, care încuraja duelul de opinii critice, se combăteau perspective diverse, opuse chiar. Astăzi dominant e disprețul față de oricine nu aderă la linia „corectă”. Pentru tinerii veniți să studieze e o atmosferă care creează confuzie totală. Ce modele sunt de urmat? În loc să vină la școală să învețe carte, sunt îndrumați să protesteze. E o situație cu totul nouă, care nu știu unde va duce.
Matei Vişniec: În Europa există mai mult decât ecouri, există un fel de siderație față de aceste curente care vin din Statele Unite. Ele se infiltrează ușor, în unele universități franceze, de exemplu. Apar aici aproape în fiecare zi articole denunţînd faptul că uneori lupta împotriva rasismului ia forme rasiste. Ciudat cum America, de unde ne-au venit atâtea lucruri bune și care a fost apărătoarea democrației și a libertăților, ne trimite acum curente ideologice operînd un fel de spălare pe creier. De pildă, în ianuarie, am avut știrea că Disney a retras din grila pentru copii trei filme de desene animate, Peter Pan, Dumbo și Pisicile aristocrate, pentru că nu „corespund” unor criterii noi de educație. Nu trăim oare o scufundare în teatrul absurdului, dar într-un teatru planetar al absurdului?
Andrei Șerban: E adevărat. E tragi-comic. Este o cumplită încoronare a principiului că cei care nu sunt cu noi trebuie distruși. Mie îmi amintește de anii 1948 – 1952 în România, cei mai cumpliți ani. Erau lozinci precum „Trăiască lupta pentru pace, deci moarte dușmanilor”. Ce absurditate. Râdem, dar nu râdem. Aceleași lozinci revin.
Matei Vişniec: O purificare culturală a și început. Sunt contestate nume importante, Shakespeare, Beethoven, cultura care a fost creată în Europa ca fiind o cultură „albă”. În Franța a apărut o carte remarcabilă a lui Pascal Bruckner despre omul alb care este considerat acum un țap ispășitor. Dar v-aș incita acum să vorbim despre artist. Ce mai poate face astăzi artisul pentru a se opune acestui tip de presiune? În România, în țările comuniste a existat pe vremuri o rezistență culturală. Cum se organizează ea în Statele Unite? Am observat că sunt și universitari care reacționează împotriva a ceea ce numm „cancel culture”. Simțiți totuși că se structurează reacția de rezistență?
Andrei Șerban: Nu e deloc clară opoziția și nici pe planul artei nu e deloc o atitudine clară a artiștilor. Simt un aer de nebuloasă finală a lumii pe care o știam. Cum spunea Andrei Pleșu, „Cred că e vorba de o mutație. Nu doar de o mutație a virusului, ci de o mutație spirituală. Când nimic nu va mai semăna cu nimic. Diagnosticul meu e transformarea gândirii în ideologie”.
Da, ideologiile sunt un fel de fast food al gândirii, dar și al artei. Am impresia că teatrul, chiar înainte de criza globală, era într-o criză a sa, o criză provocată de invazia ideologiilor. În loc să ne deschidem spre stele ca să înțelegem ceva despre prezența noastră pe pământ, ne deschidem din ce în ce mai mult spre ideologii, fie de stânga, fie de dreapta, cu extremele lor.
Curentele ideologice dominante azi ascund de fapt o ambiție perversă de putere. Din păcate și teatrul a fost politizat într-un fel în care eu personal nu mă regăsesc. Sper totuși că după ce aceasta molimă ne va părăsi, nimic nu va mai semăna cu nimic și că totul va fi bine!
