Deși nu sunt monarhist, optez pentru Prințul Nicolae în disputa cu cuplul Margareta-Radu Duda!

Miercuri seara, Robert Turcescu m-a invitat să comentez la Unde Tv, televiziunea sa online, Comunicatul Consiliului Regal privind starea sănătăţii Regelui Mihai.
Robert Turcescu a observat din start, în conţinutul acestui comunicat, o ciudăţenie:
Precizările privind bolile de care suferă Majestatea Sa.
Nu era de ajuns să se spună că e grav bolnav? s-a întrebat Robert Turcescu.
Fireşte că era de ajuns, fie şi pentru că amănuntele medicale privind o boală sînt date publicităţii după moartea bolnavului, şi atunci pentru a risipi bănuielile în legătură cu moartea naturală a respectivului.

Din Istorie ştiu că astfel de Comunicate se dau cînd personajul public e pe moarte sau chiar după ce a murit.
În cazul Regelui Mihai nu văd rostul acestui Comunicat ce pare a pregăti opinia publică pentru inevitabil.
Regele Mihai nu era şef de stat în exerciţiu pentru ca opinia publică să se întrebe de ce nu mai apare în public.
Pe Regele Mihai nu-l aşteptau în aceste zile manifestări publice la care-şi anunţase prezenţa şi care ar fi stîrnit întrebări dacă Regele lipsea fără o justificare de genul celei din Comunicat.

Cheia întregului moment stă în Mesajul citit de Şeful Casei Regale ca fiind al Regelui Mihai:
„Sînt sigur că fiică-mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.
Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezeint sfatul său Custodelui Coroanei”.

Principesa Margareta a României a fost desemnată Prinţesă Moştenitoare a României şi Custode al Coroanei României în 30 decembrie 2007.
Din 2014, de cînd Regele Mihai a dispărut din viaţa publică, Margareta i-a ţinut locul în toate manifestările publice.

Ce ne spune Mesajul din 1 martie 2016?
Că acum Margareta a preluat și prerogativele regale. Mesajul e practic o renunțare la tron din partea Regelui Mihai și o preluare a Tronului de către Principesa Margareta.

Ne confirmă acest adevăr postarea pe Facebook a Roxanei Iordache, cunoscută jurnalistă monarhistă:
„Am scris şi am făcut orice altceva, ore în şir, m-am plimbat, am dat la porumbei în aer liber, ca să iau o pauză de respiraţie, să mi se pară că nu-i adevărat ce se întâmplă cu Majestatea Sa Regele Mihai. N-am vrut să vă spun atunci chiar aşa, pentru că niciodată n-am vrut să cred, deşi ştiam că e într-o stare de sănătate extrem de fragilă, devastat de suferinţa consoartei sale de aproape 80 de ani şi tocmai de-aia am scris ce-am scris anul trecut de Sfintele Sărbători, ca să-L lase-n pace, să nu-i mai atribuie mesaje incalificabile, inclusiv comerciale. Acum recidivează, de data asta, chiar abominabil, “Consiliul Regal” în care nici nu ştiu cum de se complace maestrul Adrian Vasiliu – nici nu cred c-a fost prezent, cum n-a fost prezent nici la scoaterea Prinţului Nicolae din linia de succesiune. Unu, că NU dai publicităţii asemenea diagnostic, decât dacă eşti sadic şi cinic, cu inima de piatră, ca să rupi inimile celor fideli. Şi doi, dar nu în ultimul rând, nu-i atribui Regelui cu limbă de moarte retragerea de la Tron şi reconfirmarea unei succesiuni precare.”

Prin Mesajul din 1 martie 2016, Margareta devine practic Regina României.
Consiliul Regal nu mai e al Regelui Mihai, ci al ei.
Funeraliile o vor prinde în postura de Regină.

Mult mai important, Nicolae, care se pare că n-a putut ajunge pînă acum la bunicul său, va trebui să se adreseze Margaretei, dat fiind că Regele Mihai a părăsit scena publică.
De ce?
Răspunsul ni-l dă Scandalul cu excluderea prinţului Nicolae din 1 august 2015.

Deşi Principesa Margareta a fost desemnată drept moştenitoare şi Custode al Coroanei, Prinţul Nicolae cucerise inimile multor monarhişti.
Tînăr modern, mai apropiat prin felul de a fi de monarhiile moderne, adaptate toate la generaţia Internetului, Principele risca să cucerească şi inimile românilor care nu sînt monarhişti.
Atît monarhiştii, cît şi românii nu-l suferă pe prinţul Duda.
Principesa Margareta e asociată cu numele lui Radu Duda.
Între cei doi bărbaţi – Prinţul Nicolae şi Principele Duda, românii au optat pentru Nicolae.
Că e aşa s-a văzut imediat după reacţia violentă a multor monarhişti după excluderea misterioasă a lui Nicolae din Casa Regală.

Eu nu sînt monarhist. Cu toate acestea optez pentru Prinţul Nicolae.
Fie şi pentru că – repet, e un personaj viu, modern, om cu slăbiciunile omenești, în timp ce Casa Regală a rămas întipărită în Monarhia de tip hieratic.

După excluderea lui Nicolae s-au făcut multe speculaţii în legătură cu starea de sănătate a Regelui Mihai.
S-a şoptit că Regele e ţinut deoparte de viaţa publică, dar şi de nepotul Nicolae de Principesa Margareta, mai precis de Radu Duda.

Mesajul Regelui are semnificaţia unui cedări a Tronului către Margareta, fie şi prin punerea Consiliului Regal la dispoziţia Margaretei.
Prin aceasta Margareta devine Regină înainte ca Regele Mihai să moară.
Se evită astfel presiunile simpatizanţilor lui Nicolae după moartea Regelui.

În aceste condiţii doar precizarea grav bolnav ar fi adîncit suspiciunile că e o nouă Operaţiune a lui Radu Duda.
Prin amănuntele medicale exacte s-au reuşit două lucruri:
1) Să se contracareze orice şoaptă, orice zvon că Regele ar fi practic ostaticul cuplului Radu Duda – Margareta.
2) Să se abată atenţia monarhiştilor de la realitatea transferului de putere.