#RegeleMihai/ Gara Regală din Curtea de Argeș, o ruină: CUM SE VA ACOPERI MIZERIA

Gara Regală din Curtea de Argeş, monument istoric ridicat la sfârşitul secolului al XIX-ea, va fi acoperită cu un mesh care reproduce faţada clădirii, în condiţiile în care clădirea se află într-o stare avansată de degradare, a declarat, pentru News.ro primarul oraşului, Constantin Panţurescu. Gara se află în proprietatea Ministerului Transporturilor, iar primarul spune că încă din luna aprilie a discutat cu reprezentanţii ministerului pentru renovarea clădirii.

Cândva o mândrie a căilor ferate româneşti şi considerată o adevărată bijuterie arhitecturală, Gara Regală din Curtea de Argeş a ajuns în paragină, a fost năpădită de buruieni, iar gunoaiele nu au mai fost strânse de foarte mult timp. Primăria se ocupă de amenajarea şi îngrijirea spaţiilor din jurul gării, care sunt domeniul său, însă nu poate face curăţenie şi nici nu poate amenaja incinta gării, care nu îi aparţine, spune primarul din Curtea de Argeş.

Gara fost construită în mai puţin de un an, la cererea Regelui Carol I, după planurile arhitectului francez care a restaurat  şi Mănăstirea Curtea de Argeş. A fost dată în folosinţă în 1899.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare