Regele Serbiei născut în Moldova: Mama sa a fost amanta lui Cuza

Una dintre cele mai importante figuri din istoria modernă a Serbiei este cea a primului rege sârb, Milan Obrenovici. Este vorba de un rege născut în Moldova, a cărui mamă era de origine română, transmite RFI la rubrica ”Pagina de istorie” .

DOCUMENTARUL RFI:

Milan Obrenovici a venit pe lume în 1854, la conacul mamei sale din Mărășești. Mama sa, Maria Elena Catargiu, provenea dintr-o veche familie boierească. Tatăl său era membru al dinastiei Obrenovici. Unchiul său era principele Miloș Obrenovici, cel care restaurase statalitatea Serbiei, care avea statutul de vasal al Imperiului Otoman.

Familia Obrenovici era în exil, pentru că pe tronul sârbesc urcase familia Karageorgevici. La scurtă vreme după venirea pe lume a tânărului principe Milan, părinții săi au divorțat. Tatăl său a murit în 1861, iar mama sa, cunoscută în istoriografia sârbească sub numele de Maria Obrenovici, a devenit amanta domnitorului român Alexandru Ioan I Cuza. Acesta nu avea nici un copil legitim. Însă cu amanta sa a avut doi fii, Sașa și Dimitrie, care au fost recunoscuți ca urmași legitimi de către domnitorul român. În aceste condiții, Milan Obrenovici a fost adoptat de către unchiul său, Mihailo al III-lea, care urcase pe tronul sârbesc.

Milan Obrenovici a fost educat în Serbia, apoi la Paris. În 1868, după asasinarea unchiului său, a fost declarat principe al Serbiei, însă puterea efectivă era exercitată de prim-ministrul Jovan Ristici, care a fost proclamat regent.

Milan Obrenovici a preluat puterea după ce a devenit major și a încercat să transforme Serbia într-o monarhie constituțională. La început, politica sa externă s-a bazat pe Rusia, însă, după ce țarul Alexandru al III-lea l-a tratat cu ostilitate, s-a reorientat spre Austro-Ungaria. Acest gest a provocat nemulțumirea sârbilor pro-ruși, care l-au acuzat pe principe că ar fi transformat Serbia într-un vasal al Vienei.

Milan Obrenovici a obținut însă o victorie importantă în 1878, când, după războiul ruso-româno-turc, Serbia și-a dobândit independența față de Imperiul Otoman, la fel ca și România. După ce, în 10 Mai 1881, Carol I al României a fost încoronat ca rege, și Milan Obrenovici a fost proclamat rege al Serbiei, în 1882.

Popularitatea sa era în creștere, însă, în 1885, el a decis să declare război Bulgariei, după ce principele domnitor al Bulgariei, Alexander von Battenberg, a unit principatele Bulgariei și Rumeliei. Milan Obrenovici considera că Bulgaria este o amenințare pentru stăpânirea sârbească asupra Macedoniei. În războiul cu Bulgaria, Serbia a fost înfrântă, iar un dezastru militar a fost evitat doar datorită intervenției Austro-Ungariei de partea regelui sârb.

În 1887, Milan Obrenovici a fost ținta unei tentative de asasinat. În 1889, a abdicat în favoarea fiului său, Alexandru Obrenovici. După patru ani, a revenit în exil. Fiul său a rămas pe tron, dar Milan Obrenovici era cel mai influent om din regat. A fost numit comandantul armatei sârbești. Însă a intrat în conflict cu fiul său, pentru că s-a opus căsătoriei acestuia. Drept urmare, în 1889, a plecat din nou în exil. A murit în 1901, de pneumonie, la Viena.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Polonia a suspendat finanțarea de arme pentru Ucraina

    Polonia a decis să suspende contribuțiile la programul prin...

    Al doilea om cheie de la Beijing

    Generalul Zhang Shengmin, care a condus epurările din Armata...

    UE a exclus România din negocierile pentru Ucraina. Polonia e

    Liderii UE au convenit asupra componenței delegației europene pentru...

    Vučić acuză că investitorii care vroiau să vină in Serbia fug din cauza noii Puteri de la Belgrad

    Liderul listei „Serbia Unită”, Aleksandar Vučić, a declarat că...

    Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi și vrea să închidă unele uzine

    Producătorul auto Mercedes-Benz suspendă toate investițiile noi în fabricile...

    Germania vrea să aibă anul viitor cel mai mare buget din istorie

    Guvernul Germaniei plănuiește să aloce 560,9 miliarde de euro...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Trebuie urgent să fiu pusă la stâlpul infamiei!

    de Adriana Stoicescu, judecător Ăstia din sectacelorcarenuinjura si roșesc feciorelnic...

    Articole relationate

    Categorii populare