Regatta caritabilă Rotary Mangalia

Peste 30 de yachturi cu vele din România și Bulgaria au luat startul, sâmbătă, 29 Iulie 2017, la Limanu, în cadrul uneia dintre cele mai inedite competiții de yachting din acest an: Regatta caritabilă Rotary Mangalia. Organizată de Rotary Club Mangalia, Seanergya Yacht Club și Asociația Club Sportiv Electrica Balkan, în parteneriat cu Primaria Limanu și aflată la a V-a ediție, competiția se va desfășura în perioada 28-30 Iulie 2017, cu scopul de a promova și a dezvolta yachtingul sportiv românesc, fondurile obținute urmând a fi folosite pentru inițierea unui proiect de construcție a unei baze sportive de yachting, unde copiii și adolescenții să poată fi instruiți în tainele acestui sport.

Evenimentul continua seria proiectelor pe care Clubul Rotary Mangalia le-a inițiat de-a lungul a 15 ani de existență, proiecte menite să sprijine și să apropie comunitatea din zona Mangalia. Desfașurându-se în primii trei ani ca un concurs amical, Regatta Rotary Mangalia capătă începând cu anul 2015, cu sprijinul asociațiilor Seanergya Yacht Club și Asociația Club Sportiv Electrica Balkan, statut de competiție oficială, organizată sub egida Federației Române de Yachting.

Hot this week

Topics

Mai mult

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o singură zi în Iran

    SUA au pierdut al doilea avion de luptă într-o...

    Iranienii l-au capturat pe pilotul american de F35 după o diversiune

    Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) l-a localizat și reținut...

    Americanii în criză de „metal de război”

    Stocurile americane de „metal de război” sunt în scădere...

    Asia în zodia jafurilor din cauza lipsei de combustibil

    Lipsa severă de combustibil cauzată de conflictul din Orientul...

    UE ia în calcul raționalizarea carburanților

    Uniunea Europeană ia în considerare măsuri precum raționalizarea combustibilului...

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA și alți 2 generali demiși de Hegseth

    Șeful Statului Major al Forțelor Terestre ale SUA, Randy...

    Articole relationate

    Categorii populare