spot_img
4.1 C
București
duminică, decembrie 22, 2024
AcasăDezvaluiriReferendumul pentru Familie declanșează războiul în PNL

Referendumul pentru Familie declanșează războiul în PNL

-

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că poziţiile critice ale unora dintre colegii săi la adresa conducerii PNL, exprimate duminică seara, reprezintă „o ieşire ciudată”, care avantajează PSD, iar acestea nu ar trebui să prezinte o foarte mare importanţă pentru spaţiul public.

- Reclama -

„Sigur că pentru orice om care priveşte obiectiv la acest demers, acest demers, clar, avantajează PSD, pentru că mută atenţia de la dezastrul PSD şi de la blamul public pe care l-a primit PSD de la cetăţenii români, spre PNL, care chiar nu are absolut niciun fel de răspundere în organizarea acestui referendum, iar poziţionarea conducerii Partidului Naţional Liberal a fost o poziţionare profund democratică şi conformă cu ceea ce înseamnă democraţia şi respectul pentru convingerile intime. (…) Este o ieşire ciudată, o ieşire care, în mod evident, avantajează PSD, dar este o ieşire a unor colegi care, în mare parte sunt foşti şi care nu pot să dea lecţii privind managementul politic al partidului”, a declarat Ludovic Orban, la Realitatea TV.

- Advertisement -

El a spus că este mirat că fostul preşedinte interimar al PNL, Alina Gorghiu, are această poziţie publică, în condiţiile în care „protocolul cu Coaliţia pentru Familie a fost semnat în mandatul de preşedinte al doamnei Gorghiu, iar doamna Gorghiu s-a manifestat în perioada precampaniei din 2016 în favoarea familiei tradiţionale”. Ludovic Orban a adăugat că i se pare ciudată şi poziţia lui Cezar Preda, „care vrea să fie liderul unei facţiuni creştin-democrate în interiorul PNL”.

Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista au postat duminică seara, pe Facebook, un mesaj comun împotriva conducerii PNL, despre care spune că dezbină şi propune o politică retrogradă.

- Advertisement -

Mesajul a fost postat şi de Cătălin Predoiu, fost ministru al Justiţiei şi Cezar Preda.

„Conducerea PNL a aruncat partidul într-o nouă aventură şi către un nou eşec politic care ne-a rupt de 70% din electoratul liberal. Conducerea PNL nu uneşte, ci dezbină. Nu modernizează, ci propune o politică retrogradă. #ajunge”

este mesajul care apare pe paginile de Facebook ale liberalilor Adriana Săftoiu, Alina Gorghiu, Mihai Voicu, Iulia Scântei, Mara Calista.

Mai mulţi liberali şi-au manifestat şi în trecut nemulţumirea faţă de conducerea actuală a PNL pentru că nu au fost consultaţi în probleme precum sesizarea penală pe numele premierului Dăncilă sau poziţionarea faţă de proiecte importante în Parlament. Ultima nemulţumire a fost legată de atitudinea partidului faţă de referendumul privind redefinirea familiei.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
- Advertisment -spot_img
spot_img