Refacerea perlei Dunării, Cetatea Ada-Kaleh: Ambasadorul Turciei în Mehedinți

Consiliul Județean Mehedinți a primit astăzi, 14.12.2021, vizita delegației oficiale a Ambasadei Turciei la București, întrevederea fiind prezidată de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Din delegația autorităților turce a făcut parte Ambasadorul Republicii Turcia în România, E.S. Füsun Aramaz, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci, Güven Güngör, dar și alți membri ai Asociației. Din partea autorităților locale și județene, la întâlnire, alături de președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, au participat cei doi vicepreședinți și administratorul public al județului. Delegația Primăriei Drobeta Turnu Severin a fost formată din primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu și viceprimarul Daniel Cîrjan.

Discuțiile s-au purtat în contextul dezvoltării Parteneriatului Strategic dintre România și Turcia, care anul acesta împlinește 10 ani.

În cadrul întrevederii, președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a subliniat legăturile istorice pe care România și județul Mehedinți le are cu Turcia și interesul comun de a rezolva problemele de legislație și proprietate existente în prezent, în vederea valorificării din punct de vedere turistic a Insulei Șimian, unde se află așezăminte ale Insulei Ada-Kaleh.

”Noi sperăm că în urma discuțiilor de astăzi, să încheiem un parteneriat pentru a pune în valoare Cetatea Ada–Kaleh, pentru a cărei restaurare Consiliul Județean Mehedinți va depune cerere de finanțare în vederea atragerii de fonduri europene. În baza parteneriatului cu Ambasada Turciei putem beneficia de fonduri, dar și de expertiză pentru restaurarea acestui obiectiv deosebit de important pentru ambele părți.”, a declarat președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

În urma celor convenite astăzi, în luna ianuarie a anului 2022 ar urma să aibă loc o nouă întâlnire între cele două părți, la sediul Ambasadei Turciei la București, pentru discuții comune care să se concretizeze cu încheierea parteneriatului între Consiliul Județean Mehedinți și autoritățile turce.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump: Nu Zelenski trebuie să negocieze pacea

    Președintele american Donald Trump a declarat reporterilor că altcineva...

    La Repubblica: Zelenski a luat Europa prin surprindere cerând încă 70 de miliarde de euro

    Cererea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda Ucrainei...

    Cele mai mari 4 sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari din Franța anunță grevă generală

    Cele mai mari patru sindicate care reprezintă lucrătorii feroviari...

    Se rupe Alberta de Canada?

    Pe 19 octombrie, provincia canadiană Alberta va organiza primul...

    Rareș Bogdan: Europa se află în pragul unui adevărat „tsunami”

    Uniunea Europeană se află în fața unui declin material...

    Articole relationate

    Categorii populare