Nicolae ȘAPCĂ, redactor-șef al ziarului „Monitorul bucovinean”, membru al Uniunii Naționale a Jurnaliștilor din Ucraina din 1992, face noi dezvăluiri despre scandalul de la comemorarea masacrului de la Fântâna Albă, conform BucPress din Cernăuți.
Masacrul de la Fântâna Albă a avut loc la 1 aprilie 1941, în Bucovina de Nord unde între 2000 și 4000 de români au fost uciși de către trupele sovietice când încercau să treacă granița din URSS în România.
La începutul anului 1941, NKVD a lansat zvonuri potrivit cărora sovieticii ar fi permis trecerea graniței în România. Drept urmare, la 1 aprilie, 1941 un grup mare de oameni din mai multe sate de pe valea Siretului (Pătrăuții-de-Sus, Pătrăuții-de-Jos, Cupca, Corcești, Suceveni), purtând în față un steag alb și însemne religioase (icoane, prapuri și cruci din cetină), a format o coloană pașnică de peste 3.000 de persoane, și s-a îndreptat spre noua graniță sovieto-română. În poiana Varnița, la circa 3 km de granița română, grănicerii sovietici i-au somat să se oprească. După ce coloana a ignorat somația, sovieticii au tras în plin cu mitraliere, încontinuu, secerându-i. Supraviețuitorii au fost urmăriți de cavaleriști și spintecați cu sabia.
După masacru răniții au fost legați de cozile cailor și târâți până la 5 gropi comune săpate dinainte, unde au fost îngropați, unii fiind în viață încă: bătrâni, femei, copii, sugari – vii, morți sau muribunzi. Două zile și două nopți s-a mișcat pământul în acele gropi, până toți și-au dat duhul.
Câțiva, „mai norocoși”, au fost arestați de NKVD din Hliboca (Adâncata) și, după torturi înfiorătoare, au fost duși în cimitirul evreiesc din acel orășel și aruncați de vii într-o groapă comună, peste care s-a turnat și s-a stins var.
RELATAREA LUI NICOLAE ȘAPCĂ DESPRE COMEMORAREA DE ANUL ACESTA:
(…)Trăim alte vremuri… După destrămarea imperiul sovietic, Ucraina devine independentă ca stat. Activitățile de comemorare a martirilor români căzuți aici iau amploare sub tutela autorităților raionale de la Hliboca. De câteva ori vin chiar șefii regiunii Cernăuți, dar cu mare precauție. Organizatorii principali ai comemorărilor erau Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina, administrația și consiliul raional Hliboca, primăria Volcineții Vechi în subordinea căreia se afla Fântâna Albă. Și se părea că a venit democrația și stima față de noi, românii. Dar nu era chiar așa. Ni se slobozise lanțul, dar nu prea mult. Dar era oricum mai bine decât pe vremea comunismului. Pe parcursul anilor aici, sub conducerea autorităților s-a construit un memorial. Întotdeauna în ziua de 1 aprilie, venind, aici am găsit cu toții ordine, trotuare măturate, buruienile cosite, crucile spălate, pe unde trebuie și vopsite. E lesne de înțeles cum arată un loc împădurit după iarnă. E natural. Și totul s-a făcut întotdeauna cu forțele primăriei locale și a raionului. Nu-i jelesc, dar constat un adevăr. Însă când se ajungea la vorbă și la îndreptățirea celor împușcați, întotdeauna au fost divergențe: mai întâi erau „dușmani ai poporului”, apoi „printre români erau și alte naționalități”, apoi „împreună cu românii erau și ucraineni”, a urmat „aici au căzut bucovineni” și iată-ne la 1 aprilie 2023, o comemorare organizată frumos de primăria comunei Camenca, dar la care nu s-a rostit niciun cuvânt în limba română și nici nu s-a pomenit vreodată de românii căzuți aici, chiar de acei care vorbesc prost ucraineana. Decât doar cu excepția doamnei Irina Loredana Stănculescu, Consul general al României la Cernăuți, reprezentanta statului Român în aceste teritorii, sosită împreună cu diplomații Dan Constantin, ministru-consilier, Laurențiu Ciocan, consul de carieră. Excelența Sa cu lacrimi în ochi a vorbit despre românii împușcați pentru libertate, despre ajutorul și sprijinul Ucrainei în integrarea europeană și în NATO, dar pentru aceasta politica statului față de minorități trebuie să fie alta. Cea europeană. Iar în cazul nostru, reprezentantului oficial invitat al statului vecin nu i s-a organizat măcar un translator pentru a înțelege cele vorbite în limba celora pe osemintele cărora umblăm. Cu asemenea atitudine greu îi va fi Ucrainei la integrarea adevărată, a menționat șefa misiunii diplomatice române de la Cernăuți. Trist!
Apoi a urmat un tedeum oficiat de preoții veniți de la Biserica Ortodoxă a Ucrainei.
Ce-i drept, preoții de la Biserica Ortodoxă Ucraineană, împreună cu etnicii români și oaspeții veniți la comemorare de la București, Suceava, Botoșani s-au retras la Crucea „Arboroasei” unde s-au rugat în limba celor împușcați. Și nu e pentru prima dată această divizare, cum spun unii. Acum trei ani, când a venit lumea, autoritățile regionale „și-au luat echipa” și au plecat… Și au mai fost de acestea nu odată. Și nici nu pot să cred că nu vor mai fi. La crucea „Arboroasei” s-a slujit în limba română și are dreptate părintele Ioan Gorda spunând că „în această pădure ne putem ruga oriunde, că peste tot au fost împrăștiate osemintele românilor împușcați”. Aici doamna Irina Loredana Stănculescu ne-a îndemnat să nu-i uităm pe cei căzuți pentru limbă și libertate, aici a vorbit parlamentarul român Viorel Focșa, secretara Uniunii interregionale „Comunitatea românilor din Ucraina” Aurica Bojescu…
Au trecut 32 de ani de când ne amăgim cu democrația. Însă întotdeauna ne-am bucurat de ea. Și am crezut în ea. Și facem tot posibilul să mai credem. Și mă întreb: ce s-a schimbat la Fântâna Albă de la mitingul de doliu de la 31 martie 1991 și 1 aprilie 2023? În atitudinea față de noi — aproape nimic. Iar noi prin loialitatea noastră întotdeauna am dat dovadă că dorim să trăim într-o Ucraină cu adevărat democratică și europeană.
Cert rămâne un singur lucru: Indiferent în ce limbă, cine şi ce ar vorbi, sub aceste cruci zac osemintele miilor de români. Aici Dumnezeu vorbește românește… Toţi ceilalți pot să vorbească în ce limbă doresc.
