Realizarea spitalelor regionale din Iaşi, Cluj şi Craiova sprijinită de Banca Europeană de Investiții

Cele trei spitale regionale de urgenţă din Iaşi, Cluj şi Craiova sunt indentificate ca priorităţi în strategia naţională de sănătate, a declarat, vineri, Simon Barnes, director în cadrul Băncii Europene de Investiţii (BEI), la o conferinţă susţinută la Iaşi.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la prezentarea modelului arhitectural al viitorului Spital Regional de Urgenţă, Simon Barnes, care ocupă postul de director de servicii de consiliere în cadrul BEI, a declarat că acesta face parte dintr-o nouă generaţie de spitale în care, cu ajutorul unor tehnologii şi practici medicale de ultimă generaţie, se vor trata cazuri complexe.

„Aceste trei spitale din Iaşi, Cluj şi Craiova sunt clar indentificate ca priorităţi în strategia naţională de sănătate. Vor fi construite şi echipate cu sprijinul structurilor Uniunii Europene. Noi, Banca Europeană de Investiţii ne-am dat seama că dezvoltarea acestora va fi un pas strategic în creşterea calităţii serviciilor medicale pentru pacienţii din aceste zone. Este o nouă generaţie de spitale, ce vor integra tehnologii şi practici medicale de ultimă generaţie, vor fi tratate cazuri complexe, cu ajutorul unei abordări multidisciplinare”, a declarat Simon Barnes.

Oficialul BEI a precizat că instituţia pe care o reprezintă sprijină proiectele celor trei spitale regionale, pentru ca ele să fie realizate în bune condiţii.

„Ideea înfiinţării lor a apărut când erau alte circumstanţe şi trebuiau să arate progres într-o perioadă de timp foarte scurtă. Tocmai de aceea, preşedintele Băncii Europene de Investiţii a oferit serviciile noastre şi consultanţă partenerilor români, pentru a ne asigura că propunerile pentru cele trei spitale pornesc cu dreptul. Pe lângă procesul autorităţilor române şi angajamentul ministerului Sănătăţii, Banca Europeană de Investiţii pune la dispoziţie un excepţional pachet de servicii, atât prin experţii proprii, cât şi prin consultanţi externi şi folosind resursele Uniunii Europene”, a declarat reprezentantul BEI.

El a precizat că toată această muncă este coordonată şi finanţată de către European Investment Advisory Hub, parte a Planului de Investiţii pentru Europa.

„Banca Europeană de Investiţii evident că ţinteşte să sprijine realizarea paşilor critici în fazele iniţiale ale acestor investiţii, dar implementarea, construirea şi operaţionalizarea vor fi responsabilitatea autorităţilor centrale şi locale din cele trei zone. Chiar şi aici discutăm deja cum putem să sprijinim în continuare Ministerul Sănătăţii şi în faza de implementare. În concluzie, suntem foarte încântaţi de perspectivele celor trei spitale regionale, chiar dacă recunoaştem că vor fi multe provocări de acum înainte, timpul este foarte strâns şi că există un număr mare de decizii importante ce vor trebui luate de către ministerul Sănătăţii şi autorităţile locale”, a mai spus Simon Barnes.

Hot this week

Topics

Mai mult

    CNA închide Realitatea

    Într-o ședință tensionată, Consiliul Național al Audiovizualului a retras...

    Prețurile pentru masa de Paște au crescut cu 46%

    Prețurile ingredientelor esențiale pentru masa de Paște au crescut...

    Kremlin: Au apărut un număr imens de cereri pentru resursele noastre energetice

    Pe fondul crizei economice și energetice cauzate de conflictul...

    Trump, atac la NATO, Coreea de Sud, Japonia și Australia: Pa, pa

    Problemele din relațiile SUA-NATO au început cu Groenlanda, a...

    Trump, Canada și Regele

    Statele Unite nu vor invada Canada și nu vor...

    Trump: Pot distruge podurile și centralele electrice din Iran în 4 ore

    Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele...

    Articole relationate

    Categorii populare