Reacția rușilor de la Sputnik: România face jocul teroriștilor?

Aşa cum excelent puncta preşedintele rus Vladimir Putin, SUA nu fac altceva decât jocul teroriştilor. Cum pot fi catalogate acţiunile sau reacţiile unui stat care se solidarizează cu acţiunile întreprinse de americani? (n.red-atacul din Siria). Putem spune că, indirect, România participă şi ea, prin pactul încheiat, la acest „joc al teroriştilor”?,. comentează portalul rusesc Sputnik reacția favorabilă la atacul Occidentului în Siria.

În ceea ce priveşte invocarea utilizării armelor chimice împotriva populaţiei din localitatea Duma din Siria, reprezentantul oficial al Ministerului de Externe Rus afirmă că reprezentanţii Casei Albe se bazează, când fac asemenea afirmaţii, pe „mass media, rapoarte de simptome, clipuri video şi fotografii, precum şi informaţii credibile”, amintind că, în urmă cu 15 ani, Casa Albă a folosit un eprubeta Secretarului de Stat ca motiv pentru a ataca Irakul. Că scopul real al atacului a fost dorinţa preşedintelui american de a se încorda în faţa ruşilor sau că această criză va trasa o falie geopolitică importantă, rămâne de văzut.Iar atitudinea Ministerului Român de Externe se bazează numai pe dorinţa de a face pe plac partenerilor strategici, pentru că statul nostru nu a fost consultat cu privire la acest atac, mai spune portalul rusesc.

 

Hot this week

Topics

Mai mult

    Banii din PNRR au dus la o ușoară creștere economică

    Economia României va înregistra o recesiune ușoară pe ansamblul...

    Merz ii cere lui Trump să nu facă surprize Ucrainei la întâlnirea cu Putin din China

    Cancelarul german Friedrich Merz i-a cerut astăzi președintelui american...

    Judecătoarea Adriana Stoicescu: Cred că ironia încă e legală

    de Adriana Stoicescu, judecător Bun. Lucrurile stau asa: Daca a fost limbaj...

    Pe cine vrea Trump șef al Nvidia

    În urma demisiei lui Jensen Huang, o singură persoană...

    Firea: Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor

    Măsuri concrete și finanțare europeană pentru sănătatea femeilor, la...

    Vučić acuză că serviciile secrete străine au preluat „securitatea si apărarea”: Vor să dezintegreze Serbia

    Liderul listei „Aleksandar Vučić - Serbia Unită”, Aleksandar Vučić,...

    Articole relationate

    Categorii populare