Răzvan Theodorescu: România este „o lume a Răsăritului”, un Răsărit „foarte puţin iubitor de democraţie.N-avem ce căuta în Europa Centrală, în Europa lui Kafka, a lui Musil, a lui Brod, a lui Zweig, a lui Kundera

România este „o lume a Răsăritului”, un Răsărit „foarte puţin iubitor de democraţie”, a declarat, joi, vicepreşedintele Academiei Române, Răzvan Theodorescu, în cadrul dezbaterii „Între unitate şi contradicţie: cele două Europe”.

Academicianul a vorbit despre poziţionarea socială şi istorică a ţării noastre. „Noi suntem o lume a Răsăritului. Că e bine, că e rău, aşa ne-a aşezat Dumnezeu şi mentalul nostru este un mental răsăritean”, a punctat acesta.

El a vorbit şi despre tendinţele din această parte a lumii. „Răsăritul Europei, din care noi facem parte, (…) Răsăritul acesta este foarte puţin iubitor de democraţie. Este foarte iubitor de autocraţie, spre deosebire de lumea cealaltă, occidentală”, a spus Theodorescu.

Totodată, a subliniat şi influenţele din această parte a continentului.

„Mulţi m-au etichetat atunci când am vorbit despre cei doi mai jucători europeni care sunt în afara Uniunii Europene şi de care nu poţi să nu ţii seamă – cei doi jucători de tradiţii imperiale, de tradiţii absolutiste, cei doi jucători care se numesc pe de o parte Rusia lui Putin şi Turcia lui Erdogan”, a adăugat academicianul.

El a afirmat că România nu poate fi cuprinsă în zona Europei Centrale.

„N-avem ce căuta în Europa Centrală, în Europa lui Kafka, a lui Musil, a lui Brod, a lui Zweig, a lui Kundera. Aia este o altă lume, este lumea austrocraţiei, o lume de alte tradiţii, cu care noi nu avem nimic, lumea protestantă şi lumea catolică, extrem de respectabile, dătătoare de măsură pentru Europa Occidentală şi pentru periferia ei creatoare, care este Europa Centrală”, a evidenţiat el.

În acest context, el a vorbit despre perspectivele ţării noastre.

„Trebuie să ne gândim puţin cum ne gestionăm viitorul. Viitorul nostru nu poate fi altul decât al locului unde ne aflăm, în Europa de Sud-Est, în Europa Orientală, în relaţii excelente cu cealaltă Europă, cu care, întâmplător, instituţional, ne învecinăm. Şi e bine că ne învecinăm, într-un fel”, a mai spus Răzvan Theodorescu.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Zelenski cere parlamentarilor să îl execute rapid pe procurorul general acuzat de corupție

    Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut astăzi parlamentarilor ucraineni...

    CDU a câștigat alegerile din Saxonia Inferioară, dar AfD a crescut de la 4,6 la 15,9%

    Uniunea Creștin-Democrată (CDU) a rămas cea mai puternică forță...

    Rusia vrea Cuba in BRICS

    Rusia susține aspirațiile Cubei de a deveni membru cu...

    Benzina peste 10 lei, motorina peste 11

    Benzina standard ar putea depăși 10 lei pe litru,...

    Țările BRICS divizate, dar unite împotriva Americii

    Reuniunea BRICS a țărilor emergente economic, desfășurată în India,...

    Articole relationate

    Categorii populare