RĂZBOIUL PLANȘEULUI UNIRII: Băluță îl somează pe Nicușor Dan să nu mai tragă de timp

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, face un apel public la adresa primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, şi a echipei acestuia, solicitând emiterea de îndată a autorizaţiei de construire necesare pentru demararea lucrărilor de consolidare şi refacere a Planşeului Unirii.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis, joi, înlocuirea Planşeului Unirii este o urgenţă, iar amânarea acesteia reprezintă „un risc la adresa siguranţei şi a integrităţii fizice” a zecilor de mii de oameni care tranzitează, zilnic, centrul Bucureştiului, conform celor mai recente completări ale expertizei tehnice, care a încadrat structura rutieră din centrul Capitalei în clasa tehnică IV din V posibile – „nesatisfăcător”.

Conform experţilor, „este necesară începerea cât mai repede posibil a lucrărilor de reabilitare/consolidare/înlocuire a podului, întrucât un colaps al structurii, nu neapărat general, dar foarte probabil local, este posibil să se producă în orice moment, existând pericolul de cedare (prăbuşire)”.

Băluţă a explicat că autoritatea locală este pregătită şi pentru situaţia în care autorizaţia de construire pentru Planşeul Unirii nu va fi emisă în regim de urgenţă, însă şi în acest caz este nevoie de „colaborarea onestă” din partea Primăriei Municipiului Bucureşti.

„În acest moment, Sectorului 4 îi mai lipsesc trei avize. Unul de la ALPAB, ai cărei reprezentanţi ne-au comunicat faptul că eliberarea avizului nu este de competenţa lor şi ne-au îndrumat către cabinetul primarului general, adică spre instituţia care ne solicitase avizul ALPAB. Fără acest aviz, pe care în mod evident nu-l putem obţine, nu se poate elibera nici avizul Direcţiei de Mediu a Primăriei Capitalei. Mai mult, ne lipseşte şi avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie, instituţie aflată, de asemenea, în subordinea Primăriei Municipiului Bucureşti. Reprezentanţii acestei comisii şi-au motivat imposibilitatea eliberării avizului prin faptul că au rămas, în momentul de faţă, fără regulament de funcţionare, lucru care înseamnă, de fapt, o desfiinţare a acestei comisii”, a declarat primarul Daniel Băluţă.

Hot this week

Topics

Mai mult

    Americanii cer Israelului să nu mai atace instalațiile energetice din Iran

    Casa Albă a transmis Israelului un mesaj că alte...

    Americanii ar fi aflat că iranienii se pregătesc să mineze rutele de navigație din Strâmtoarea Hormuz

    Agențiile americane de informații au primit informații conform cărora...

    Articole relationate

    Categorii populare