Războiul Merkel-Macron îl va lăsa pe dinafară pe Manfred Weber: Cherchez la femme

Divergenţele dintre preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel slăbesc şansele lui Manfred Weber, candidatul susţinut de aceasta la preşedinţia Comisiei Europene, şi ar putea deschide calea pentru numirea unei femei la conducerea executivului comunitar, în persoana danezei Margrethe Vestager, notează joi AFP, într-un comentariu citat de Agerpres.

‘Dacă Germania nu obţine Comisia din cauza Franţei, atunci nici Franţa nu o va avea’, a dat asigurări pentru AFP un responsabil politic european implicat în tratativele privind preşedinţiile instituţiilor europene.

‘În acest caz, cancelarul va susţine candidatura lui Vestager, dat fiind că Parlamentul European cere desemnarea candidatului unuia din grupurile sale politice’, explică el. Mai multe surse parlamentare au confirmat, de altfel, că niciun candidat ‘tras din pălărie’ nu va fi acceptat de PE.

Aceasta ar însemna că ambiţiile francezului Michel Barnier, negociatorul pentru Brexit, vor fi sacrificate pe ‘altarul’ dezacordului dintre Franţa şi Germania.

Angela Merkel nu a apreciat poziţiile adoptate de Emmanuel Macron la summitul informal de la Sibiu, afirmă acelaşi responsabil. Preşedintele francez s-a opus public desemnării lui Manfred Weber, candidatul Partidului Popular European (PPE), dar mai ales al coaliţiei creştin-democrate CDU-CSU din Germania.

‘Trebuie să evităm compromisul asupra celui mai puţin bun candidat’, a declarat Macron în conferinţă de presă, fără însă a menţiona numele lui Weber.

Remarca sa nu a fost bine primită de Berlin, nici de liderii PPE.

Un summit extraordinar a fost convocat pentru data de 28 mai, la două zile după alegerile europarlamentare, când fiecare familie politică îşi va fi numărat aleşii şi constituit grupul în Parlament.

Vor începe apoi negocierile pentru desemnarea succesorilor luxemburghezului Jean-Claude Juncker la şefia Comisiei, polonezului Donald Tusk la preşedinţia Consiliului şi italiencei Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene.

În joc mai sunt preşedinţia Băncii Centrale Europene (BCE) şi cea a PE.

PPE a prevăzut să-şi convoace instanţele de conducere pe 28 mai, înaintea summitului UE, şi va apăra candidatura lui Manfred Weber. Va trebui însă să obţină o majoritate în rândul şefilor de stat şi de guvern.

Ulterior, preşedintele Consiliului, Donald Tusk, va primi misiunea de a conduce negocierile vizând găsirea unui compromis privind ansamblul nominalizărilor în perspectiva summitului UE de pe 20-21 iunie.

Acordul în privinţa viitorului preşedinte al CE va condiţiona toate celelalte numiri.

‘Nicăieri nu se spune că în mod automat este acceptat candidatul primului grup politic (din PE). Există numai două condiţii: să fie candidat oficial al unui grup şi să întrunească majoritatea’, a reamintit Jaume Duch, purtător de cuvânt al PE.


Hot this week

Topics

Mai mult

    Trump l-a demis pe procurorul general din cauză că nu a făcut dosare adversarilor săi politici

    Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a confirmat...

    Guvernul german s-a prăbușit la încredere: 15%

    Sprijinul pentru guvernul cancelarului german Friedrich Merz a scăzut...

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%

    Ponderea țărilor BRICS în PIB-ul global a depășit 40%,...

    Administrația Trump va impune tarife de 100% la importul pentru anumite medicamente

    Administrația președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, se...

    Transportul de containere din China către Europa a crescut cu 40% în ultimele săptămâni

    Transportul de containere din China către Europa a crescut...

    Ucraina mai are bani doar pentru încă 2 săptămâni

    Ucraina mai are bani doar pentru încă două săptămâni,...

    Șeful CJ Caraș Severin: 3 vești bune

    Trei vești bune!, anunță șeful PSD si al CJ...

    Articole relationate

    Categorii populare